Tag Archives: tudor prodan

operele complet prescurtate ale lui william shakespeare

Poti sa spui rugaciuni 
Sa se intample minuni 
Dar ce semeni aduni 
Fugi, fugi Stai, stai vin baieti buni

Am schimbat putin versul celor de la B.U.G. Mafia pentru ca adevarul este ca vin baieti foarte buni in spectacolul Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare.

Am argumente puternice cand fac aceasta afirmatie, de aceea va invit sa-i cunoasteti: Dan Radulescu, Andrei Seusan, Daniel Haralambie/Ionut Grama. Ei sunt cei trei care timp de 75 de minute vor prezenta publicului intreaga magie, genialitate si maretie a operelor dramaturgului englez.

Evident, nimic nu ar fi fost posibil fara Eugen Gyemant, regizorul spectacolului si Tudor Prodan, scenograful.

Spectacolul nostru contine doar 14.205 cuvinte, in timp ce Operele Complete editate la Oxford insumeaza peste 1.258.437 de vorbe. Aceste piese interpretate intr-o maniera traditionala dureaza – fara aplauze – 127 de ore si 58 de minute. Adica 5 zile si 7 nopti. Noi vi le vom prezenta – cu aplauze cu tot – in numai 75 de minute! Iar la sfarsit veti pleca de aici complet culti!

Astfel, suntem invitati in lumea shakespeariana dar intr-un mod inedit prin felul in care actorii interpreteaza toate piesele si sonetele acestuia!

Este o armonie perfecta intre text, decor, lumini si muzica. Este un spectacol in care se rade mult, diferit de ceea ce a pus in scena regizorul pana acum, pe scurt: este un spectacol unic! Unicitatea acestuia vine din faptul ca desi publicul cunoaste actorii, acum are ocazia sa-i vada altfel!

Frumoaselor fapturi le vrem vlastare
iar frumusetii-un spor de dainuire
si-n acest chip, plapand urmas transpare
purtandu-i umbra florii-n vestejire.
Dar tu ce-n ochii tai iti afli rug
hranindu-l cu-a ta flacara, din greu,
duci foame unde-a fost candva belsug,
insuti vrajmas al dulcelui tau eu.

1 2 3 5 4 6

Reclame

cum am invatat sa conduc

Uneori, ca sa spui un secret trebuie mai intai sa dai o lectie. Lectia de azi incepe intr-o seara calda de vara.  Asa isi incepe Mititica, Ioana Anastasia Anton, povestea. E povestea ei si a familiei sale din Maryland, in anii ’60 – ’70.

Dupa textul Paulei Vogel, in traducerea si regia talentatului Eugen Gyemant, spectacolul Cum am invatat sa conduc este o lectie de viata. Pe parcursul a doua ore, suntem invitati sa descoperim secretul artei condusului.

Unchiul Peck, Serban Pavlu, isi traieste viata la limita dintre tulburari emotionale si normalitate. Pe langa faptul ca este imoral prin iubirea obsesiva pentru nepoata lui, el este si un rebut al societatii. Acesta isi ineaca amarul in alcool si refuza sa se intoarca acasa la mama lui, convins fiind ca aceasta nu-si doreste sa vada zi de zi, suma tuturor dezamagirilor ei. Si nu este vorba de criza de 40 de ani a barbatilor! Barbatii sunt tot timpul intr-o criza! Este vorba despre faptul ca suntem martorii unei pshiodrame, dar si a unei sociodrame. Personajul lui are insa si momente de normalitate: in preajma sotiei lui – iubitoare si devotata, a familiei acesteia – familia Mititicai si in preajma copilei – o data pe saptamana, intr-un loc public, pe care o si invata sa conduca.

Demonstratia pe care o face Pavlu in rolul obsedatului sexual, nemultumit, neimplinit, neadaptat, este doar o dovada a faptului ca este un actor foarte bun!

Lectia de viata la care suntem martori este povestita din perspectiva Mititicai ajunsa la facultate, femeie in toata firea, lipsita insa de sentimente.  De ce fara sentimente? Raspunsul la aceasta intrebare sunt flashback-urile din trecutul ei – 11, 14, 17 ani. Acestea sunt dovezi ale dorintei ei de a se maturiza mai repede decat este cazul si ale frustrarilor din perioada liceului si copilariei.

Jocul Ioanei Anastasiei Anton este foarte bun si este remarcabil cat de fin delimiteaza comportamentul fetita- femeie, de altfel foarte bine regizat de Eugen Gyemant. Pentru veridicitate si ancorare in timp, regizorul se foloseste de proiectie cu imagini din perioada aceea, ca la cinema, precum si de decorul marca Tudor Prodan.

Nici celelalte personaje nu sunt de ignorat: mama – Smaranda Caragea – interpretare exceptionala a unei semi-alcoolice, care doreste sa-i ofere copilei toata educatia de care ea nu a avut parte, in special cea legata de viata. Bunica/sotia lui Peck – Delia Nartea, senzationala prin usurinta cu care isi interpreteaza cele doua roluri, iar bunicul/colegul de scoala Jerome/chelnerul – Alexandru Conovaru, un adevarat cameleon.

Cum am invata sa conduc este o poveste de iubire. Iubirea este de multe feluri. Tine de fiecare cum stie sa o ofere, sau cum sa o primeasca.

Tine de fiecare cat este de interzisa!

Lectia de educatie rutiera. Dumneavoastra sunteti pregatiti?

Sursa foto: Facebook – Eugen Gyemant

cum am invatat sa conduc


accidente…accidente?

Iti mai amintesti cum te accidentai la joaca atunci cand erai mic?

Poti sa retraiesti cateva ‘accidente’, chiar inspaimantatoare, urmarind piesa ‘Accidente inspaimantatoare pe terenul de joaca’.

Este povestea a doi tineri, Doug si Kayleene pe parcursul a 30 ani din viata lor, timp de doua ore. De la 8 la 38 de ani.

Este o poveste despre accidentele copilariei, ranile provocate de acestea si despre dragoste. Si despre ranile cele mai greu vindecabile, din dragoste.

Piesa este scrisa intr-un fel tragicomic. Ranile (pe care am putea sa le consideram laitomtivul scriptului) ii aduc pe cei doi protagonisti impreuna, periodic. Aceasta apartine unui scriitor american, Rajiv Joseph, iar regia este semnata tot de un american, Ryan Whinnem.

Din partea noastra ii avem pe: Tudor Prodan – scenograf, Tudor Istodor – Doug, Simona Cuciurianu – Kyleene intr-o drama cu accente comice la Godot Café-teatru.


%d blogeri au apreciat asta: