Tag Archives: serban pavlu

the sunset limited, Kafka pe roți

Intr-o lume a intunericului, a singuratatii, a tacerii si a pacii – toate la o bataie de inima distanta – , Profesorul isi spune propria versiune despre viata, isi accepta si isi doreste moartea fara sa vrea insa sa-si intalneasca apropiatii morti din viata lui. Vrea sa fie unul dintre acestia si crede cu tarie ca ce nu exista, nu poate forma o comunitate.

Renunta la viata cu pas cu pas si inchide o usa in fata lui, iar ceea ce ii mai ramane este o alta usa. Faptul ca el se roaga pentru moarte si faptul ca se va intalni cu oameni morti, fara perspectiva mortii, devine un fel de Kafka pe roti.

The Sunset Limited este un spectacol despre realitate, marca Unteatru. La inceput de stagiune, intr-un sediu nou, Teatrul Unteatru propune un spectacol minunat – un regal actoricesc, o bijuterie -, care schimba perspectiva asupra realitatii. Povesti inca nespuse nu fac decat sa releve singuratatea celor doua personaje si incercarea acestora de a se apropia. Spectacolul este construit din perspectiva viata-moarte si a ceea ce esti dispus sa sacrifici pentru un tel, aparent suprem.

Personajele se afla in contratimp. Fiecare pledeaza pentru credinta sa. Spectacolul dirijat cu multa inteligenta de regizori, te tine cu sufletul la gura. Din cand in cand trece cate un posibil Sunset Limited. De altfel, intrebarea Cand trece urmatorul Sunset Limited devine obsesiva. Personajul credincios – un fost puscarias de altfel, cu multa credinta in Dumnezeu – trage de timp sperand ca ii va schimba viata celulilalt.

Fragilitate si multa emotie, asta am simtit la Sunset Limited. Am fost acolo, pe peron, si in prima jumatate de ora am uitat sa respir. Simteam emotia celor doi prin toti porii. Intr-un decor minimalist – semnat Vladimir Turturica – doi oameni vor sa-si schimbe destinele. Sau sa si le asume.

Spectacolul raspunde sau nu, unor intrebari: Oamenii cred in propriul destin sau vor sa il schimbe? Poti sa iti faci un prieten in momentul in care iei o hotarare si celalalt – care intamplator apare in viata ta si te salveaza – iti poate deveni prieten? Cum il convingi?

Caut cuvinte, profesore. Caut cuvinte care sunt calea spre inima ta.

Serban Pavlu si Richard Bovnoczki. Forta interperetarii ridicata la nivelul artei. Isi sustin replicile, le completeaza, se metamorfozeaza. Suntem pe un peron in asteptarea urmatorului Sunset Limited. Restul e arta.

Nu renunt la renuntare. Vreau ca asta sa ma duca la capat. Lucrurile in care cred sunt foarte fragile. N-o sa mai reziste multa vreme. Si nici eu. Dar nu asta e motivul deciziei mele. Cred ca este mai profund decat aceasta. Poti sa te obisnuiesti cu pierderea.

sunset limited

Reclame

intre umbre

„Viaţa unei fiinţe umane este vizibilul prin care se poate manifesta invizibilul” afirma Peter Brook, unul dintre cei mai valoroşi regizori de teatru din a doua jumătate a secolului XX. Nevoie, dorinţă, efort sunt elementele pe care se bazează mulţi regizori şi actori pentru a putea oferi spectatorului prestaţiile cele mai bune, indiferent dacă vorbim de teatru sau film.

În cea mai nouă producţie semnată HBO România, Umbre, Şerban Pavlu este personajul care face invizibilul să devină vizibil – într-un rol de mare angajament, altfel decât ne-a obişnuit de-a lungul timpului. Devine agresiv, dar nu îşi pierde umorul. Un umor negru de calitate şi reuşeşte timp de opt episoade să ne ducă într-o lume pe care o ştim dar nu o acceptăm prea uşor, ne duce în lumea interlopă a Bucureştiului, dându-i viaţă lui Relu Oncescu, de profesie taximetrist. Firesc, se naşte întrebarea: adevăr sau ficţiune?

Intre Umbre este cel de-al doilea interviu cu Serban Pavlu facut pentru LiterNet.

Daca in primul vorbeam despre teatru si film, in Ziarul Metropolis, in asta am vorbit despre Umbre. In al treilea despre Rata salbatica.

Enjoy!


șerban pavlu

Șerban Pavlu, unul dintre cei mai buni actori din generaţia lui, ne-a vorbit despre problemele din teatrul independent, despre filmul românesc şi despre alte lucruri din cariera lui, mai puţin cunoscute de public.

Pe Șerban Pavlu, distins cu premiul Gopo pentru interpretare în 2013, pentru rolul principal din „Toată lumea din familia noastră”, vă invităm să-l vedeți pe scena Teatrului Bulandra din București, dar și în serialul „Umbre“, difuzat pe HBO.

[…] Care crezi că sunt problemele din teatrul independent?

Teatrul independent este o struțo-cămilă și foarte multe din viciile și necazurile pe care le produce și pe care le are țin tot de economia de piață. După un festival, cineva a întrebat pe facebook în raport cu ce e teatrul independent? Teatrul independent este independent doar pentru că banii cu care se realizează spectacolele sunt alții decât cei de la buget? Păi înseamnă că el este într-un fel dependent…

Dacă vorbim de teatrul independent care își propune să realizeze spectacole în spații neconvenționale, spectacole care și-ar găsi mai greu locul spre publicul larg în repertoriul unui teatru de stat, cu texte noi despre care  vorbeam mai la început, traduse recent, cu montări mai îndrăznețe, experimente, atunci putem spune că lucrurile astea nu se întâmplă foarte des în… teatrul nostru independent.

El este de cele mai multe ori mai comercial pentru că trebuie să rezulte spectacole care să meargă la public. Să vină lumea, să-și ia bilet și să câștige actorii bani. Și asta e o problemă.

Intregul interviu il puteti citi in Ziarul Metropolis.

 


acum ori niciodata

Dragul meu, ce legătură are iubirea cu  toate astea? E ciudat ce-mi spui. Iubirea-i o chestie intimă între doi oameni, pe când căsătoria e o chestiune publică.

Despre iubire, prieteni si despre influenta acestora asupra unei casnicii poti afla Acum ori niciodata.

Acum ori niciodată“ este o investigaţie tragicomică excelentă a unei căsnicii moderne, construită foarte bine prin prestația de excepție a actorilor implicați, dar și prin replicile dulci – amărui ale acestora, de-a dreptul savuroase.

Mai multe,  in Ziarul Metropolis.

http://www.ziarulmetropolis.ro/acum-ori-niciodata-n-ai-vrea-ca-intre-noi-totul-sa-decurga-altfel/.


cum am invatat sa conduc

Uneori, ca sa spui un secret trebuie mai intai sa dai o lectie. Lectia de azi incepe intr-o seara calda de vara.  Asa isi incepe Mititica, Ioana Anastasia Anton, povestea. E povestea ei si a familiei sale din Maryland, in anii ’60 – ’70.

Dupa textul Paulei Vogel, in traducerea si regia talentatului Eugen Gyemant, spectacolul Cum am invatat sa conduc este o lectie de viata. Pe parcursul a doua ore, suntem invitati sa descoperim secretul artei condusului.

Unchiul Peck, Serban Pavlu, isi traieste viata la limita dintre tulburari emotionale si normalitate. Pe langa faptul ca este imoral prin iubirea obsesiva pentru nepoata lui, el este si un rebut al societatii. Acesta isi ineaca amarul in alcool si refuza sa se intoarca acasa la mama lui, convins fiind ca aceasta nu-si doreste sa vada zi de zi, suma tuturor dezamagirilor ei. Si nu este vorba de criza de 40 de ani a barbatilor! Barbatii sunt tot timpul intr-o criza! Este vorba despre faptul ca suntem martorii unei pshiodrame, dar si a unei sociodrame. Personajul lui are insa si momente de normalitate: in preajma sotiei lui – iubitoare si devotata, a familiei acesteia – familia Mititicai si in preajma copilei – o data pe saptamana, intr-un loc public, pe care o si invata sa conduca.

Demonstratia pe care o face Pavlu in rolul obsedatului sexual, nemultumit, neimplinit, neadaptat, este doar o dovada a faptului ca este un actor foarte bun!

Lectia de viata la care suntem martori este povestita din perspectiva Mititicai ajunsa la facultate, femeie in toata firea, lipsita insa de sentimente.  De ce fara sentimente? Raspunsul la aceasta intrebare sunt flashback-urile din trecutul ei – 11, 14, 17 ani. Acestea sunt dovezi ale dorintei ei de a se maturiza mai repede decat este cazul si ale frustrarilor din perioada liceului si copilariei.

Jocul Ioanei Anastasiei Anton este foarte bun si este remarcabil cat de fin delimiteaza comportamentul fetita- femeie, de altfel foarte bine regizat de Eugen Gyemant. Pentru veridicitate si ancorare in timp, regizorul se foloseste de proiectie cu imagini din perioada aceea, ca la cinema, precum si de decorul marca Tudor Prodan.

Nici celelalte personaje nu sunt de ignorat: mama – Smaranda Caragea – interpretare exceptionala a unei semi-alcoolice, care doreste sa-i ofere copilei toata educatia de care ea nu a avut parte, in special cea legata de viata. Bunica/sotia lui Peck – Delia Nartea, senzationala prin usurinta cu care isi interpreteaza cele doua roluri, iar bunicul/colegul de scoala Jerome/chelnerul – Alexandru Conovaru, un adevarat cameleon.

Cum am invata sa conduc este o poveste de iubire. Iubirea este de multe feluri. Tine de fiecare cum stie sa o ofere, sau cum sa o primeasca.

Tine de fiecare cat este de interzisa!

Lectia de educatie rutiera. Dumneavoastra sunteti pregatiti?

Sursa foto: Facebook – Eugen Gyemant

cum am invatat sa conduc


%d blogeri au apreciat asta: