Tag Archives: razboiul regelui

razboiul regelui

Razboiul Regelui, documentarul realizat de Chainsaw Europe pe care l-am vazut cu multa emotie intr-un cadru regal la Baneasa Mall, este istoria nescrisa si nespusa a celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Timp de 45 de minute esti purtat intr-o alta realitate, intr-un adevar dur despre cum s-au petrecut niste lucruri, te intorci in timp in timpul domniei lui Carol al II lea, ca mai apoi sa afli povestea Regelui Mihai. Povestea este spusa de insusi Mihai si de alti oameni de seama, fie martori ai evenimetelor de atunci, fie foarte bine documentati.

Razboiul Regelui reprezinta adevarul unui razboi secret, dus de rege impotriva lui Hitler dar si a lui Stalin, este povestea lui Mihai I al Romaniei, cu rasturnari de situatii din cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Emotionantul documentar spune povestea tarii noastre, la vremea aceea o mare putere economica care incepuse sa se occidentalizeze sub conducerea lui Carol.

Cine eram si unde am ajuns?

Eram o tara tanara devenita partener pentru economiile occidentale. Insa pozitia pe care o avea Romania, la intersectia dintre vest si est, prinsa intre nazismul lui Hitler si al aliatilor sai, si comunismul lui Stalin, a dus la incheierea unui tratat secret intre acestia doi pentru a imparti Europa de Est si care a permis ca Romania sa fie ciopartita de catre vecinii sai. Acesta a fost inceputul. Continuarea este numirea in functie a tanarului Rege Mihai, dupa ce tatal lui este fortat sa abdice, jocurile puterii ale Generalului Antonescu si Petru Groza.

Unde am ajuns? Cred ca vedem fiecare, in viata de zi cu zi.

Recunosc ca m-a emotionat foarte mult documentarul. Erau lucruri pe care bunicul meu, martor al evenimentelor de atunci, mi le-a spus cand eram mica, dar pe care le-am uitat. Iar istoria din scoala nu are nicio legatura cu aceasta realitate.

Filmul documentar poate fi vazut in exclusivitate pe Pro TV, marti, 10 mai de la 23.30. Sa il vedeti! Veti fi uimiti de ce veti descoperi.

Regele Mihai este stra-stranepotul a trei imparati. Acesta a fost inceputul!

razboiul regelui


%d blogeri au apreciat asta: