Tag Archives: nottara

marcel ţop

Hamlet spune că „teatrul e oglinda lumii“. Eu vă pot spune, că e şi invers: lumea românească, de la politic până la social, e oglinda teatrului, din păcate. Aproape toţi directorii de instituţii culturale sunt numiţi politic! E lucru ştiut. Şi câte şi mai câte… Teatrul e departe de a fi o oază în această viermuială românească. Având un opozant atât de scârbos, ca acest sistem, ne-am luptat de fapt cu noi, ne-am războit cu limitele noastre. Ne-au fost testate rezistenţa, „puterea de a îndura“ aşa cum zice Cehov, fanatismul, voinţa şi determinarea.

Ce vă pot spune după toată această experienţă dementă, ca să fiu „hamletian”, e următorul lucru: mai bine să fii decât să nu fii, mai bine să faci decât să nu faci, mai bine să rişti decât să nu rişti, indiferent de preţul pe care îl plăteşti, indiferent de sacrificiile pe care le faci, cu voia sau fără voia ta. Mai bine să lupţi decât să fugi sau să te ascunzi. Şi un lucru foarte important, să nu renunţi!

Despre piesa de teatru Hamlet si nu numai, in interviul pe care l-a dat regizorul, Marcel Ţop, pentru Ziarul Metropolis.

Reclame

un om senzational

Un om senzational este tanarul regizor Marcel Top. Am descoperit ceea ce am scris eu pe 28 mai, 2011 despre el.

Nimic nu s-a schimbat. A ramas acelasi om senzational. Si va ramane in continuare. Ceva totusi s-a schimbat: revista despre care vorbeam in articol nu a mai aparut, insa interviul realizat atunci a aparut zilele trecute pe Hotnews.

Actorii sunt copiii paradisului. Isi sacrifica viata personala si o daruiesc celorlalti asa vorbeste Marcel Top despre actori in general si despre viata din spatele scenei.

În ultimul timp, mai mult de un an şi ceva, am cunoscut oameni extraordinari, care prin felul lor de-a fi, mi-au schimbat un pic viziunea despre lume.

Nu sunt foarte mulţi, dar sunt esenţiali: regizori şi scriitori, actori,  jurnalişti, fotografi şi nu în ultimul rând,  prietenii mei.

 Pe Marcel Ţop, l-am întâlnit prima dată în Cafeneaua Nottara. Şi nu demult. Puţin înainte de 1 martie. Mi s-a părut un om ok. Auzisem de el, însă nu ştiam prea multe despre ceea ce făcuse. Ştiam că este regizor, că are o piesă care se juca deja la Nottara şi că mai urmează încă una. Şi-atât. Am ajuns acasă şi evident am dat un search pe Google. Ce am citit, m-a impresionat: în afară de faptul că a semnat regia pentru piese reprezentative de teatru, jucate atât pe scena underground din România cât şi pe scena clasică, cu o distribuţie impresionantă că este şi actor, că a plecat din Baia Mare şi a fost descoperit de Marcel Iureş, ceea ce m-a surprins şi mai mult a fost că are aceeaşi vârstă ca şi mine. „E mic, mi-am zis, dar mare”. Mi-ar fi plăcut sa ştiu mai multe despre el: cum a început, cu cine îi place să lucreze, ce îl atrage mai mult: teatrul clasic sau cel independent, ce mai vrea să pună în scenă, etc… Şi am avut ocazia să primesc aceste răspunsuri, într-o seară, în cafenea, înainte de „Cabinierul”.

A fost o discuţie prietenească – i-a fost luat un interviu de o prietenă a mea –  pentru revista ce urmează să o scoatem pentru Teatrul Nottara. Mi-a făcut plăcere să-l ascult. A vorbit atât de sincer despre începuturile lui, despre studenţia lui, despre puterea lui de a se reinventa şi despre Teatrul Nottara, evident.

Sunt foarte multe de spus, dar nu pot să scriu mai multe. Ar însemna să fac eu public interviul aici şi nu asta este rostul a ceea ce am scris. Eu asta am simţit că trebuie să scriu şi asta am şi făcut.

 Pe voi, vă invit să veniţi la Teatrul Nottara unde veţi primi revista și veţi găsi interviul cu Marcel Ţop. Unii dintre voi îl cunoaşteţi personal, alţii veţi căuta pe Google să vedeţi cine este.

Eu pot să vă mai spun doar atât: este un om senzaţional!

 Revista despre care vorbeam, se va numi: ”Un teatru PE bulevard”- Nottara

 P.S. în curând la Nottara…


copii mici, cu talent mare

GENA: Miza, şi-a luat tata pălărie… Uite ce bine-i vine…
 MIZA: (privind): Hm!… Nu e urâtă… Cam demodată… Dar, în sfârşit, tot are fason de pălărie… Cât ai dat pe ea?
 SPIRACHE: (uitându-se complice la Gena): Două sute de lei… Am găsit o ocazie…Altminteri n-o luam fără patru sute…
 MIZA: Ce ocazie?… Cu banii ăştia puteai s-o iei nouă… Nu face nici o sută de lei… Te-a păcălit… Şi-a bătut joc de dumneata. De la cine ai luat-o?
 SPIRACHE: (nu ştie ce să mai zică) De la Măgeanu…
 MIZA: Păi sigur. Dacă te duci să iei de la Măgeanu… Singurul pălărier bun e Stănciulescu…

Sigur ati auzit replicile acestea din Titanic Vals, rostite de mai multi actori. Multi si foarte buni. Acum doua seri, le-am auzit rostite de niste copii, pe o scena a unui teatru important din Bucuresti, Nottara.

Prospetimea cu care rosteau replicile, jocul micutilor protagonisti, au deconectat peste trei sute de persoane. Fara emotii, fara balbe.

Ceea ce mi-a placut foarte tare, fiind un spectacol de absolvire al unui curs de actorie, a fost faptul ca micutii au interpretat pe rand cateva dintre roluri: pe Gema au jucat-o trei fetite, pe Miza, patru fetite, acest lucru demonstrand inca o data talentul cu care sunt inzestrati acesti copii.

Au avut niste toalete absolut superbe, au respectat intocmai scriptul si au obtinut la final, o multime de flori si apaluze.

De remarcat prestatia copiilor in rolul bunicii, mamei si a lui Spirache. Este dificil sa interpretezi un om batran, la o varsta atat de frageda si fara o experienta actoriceasca mare.

Felicitari copiilor si coordonatorului (actrita Daniela Minoiu) pentru momentele frumoase si Teatrului Nottara pentru sustinerea viitoarei generatii de actori.

Dragi parinti, sa fiti mandri ca aveti copii atat de talentati. Felicitari voua ca ni-i imprumutati si noua din cand in cand, fie doar si pentru un spectacol de teatru.


aniversarea

O piesa controversata. Ba e buna, ba nu e buna.

Este facuta dupa acelasi scenariu al filmului ‘Festen’, care in 1988 a fost premiat, dupa textul danezilor Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov si pe care regizorul Vlad Massaci si-a dorit foarte mult sa o puna in scena si a reusit.

Este o piesa pe care eu o iubesc foarte tare. Sub aparenta celebrare a venerabilei varste de 60 de ani a personajului central, interpretat de Alexandru Repan, actiunea se construieste treptat, trecand spectatorii prin emotii cutremuratoare.

EA (se apropie timida, parca nici nu atingea pamantul, asa de usor pasea; cu o sclipire in ochi si un zambet fericit, ii acopera ochii cu mainile): la ce camera stai?

EL(surprins): la 104. De ce?

EA(fericita): pot sa-ti folosesc baia? (isi ia mainile de la ochii lui).

EL (nedumerit, o privea de parca nu o vazuse niciodata): ?

* some text missing *

EL(nedumerit): parca voiai sa folosesti baia.

EA(aplecandu-se usor peste umarul lui si soptind): mai mult voiam sa ma culc cu tine. (si se retarage, incet, trista.)

Dar de ce este atat de controversata aceasta piesa?

Are o distributie foarte buna, un regizor exceptional si un succes in tara si in afara, deopotriva.

Sub falsa aparenta a unei comedii, este o drama. Este drama unei familii. De fiecare data este altfel. Povestea este aceeasi. Interpretarea insa, nu.

La un pahar de vorba cu seniorul acestui spectacol, Alexandru Repan, m-a convins ca intr-adevar este o piesa buna, dar ca rolul pe care il are, nu-i place.

Nu as putea sa zic de vreunul dintre actori ca nu este la inaltime. Toti m-au impresionat. De la cel mai mic rol, pana la cel principal.

Nu sunt subiectiva, dar este un spectacol pe care poate ai ocazia sa-l vezi o singura data in viata si acest lucru trebuie consemnat undeva. Unde? In inima ta. Acolo vei gasi de fiecare data frumusetea si ineditul. Trebuie doar sa vrei sa le vezi si sa le gasesti.

p.s. l-am iubit pe Emil Hossu. O sa ne fie greu fara el.


jocul de-a ‘metoda’

Pana unde esti dispus sa mergi pentru a capata un job? Nu un job oarecare. Ci unul intr-o companie transnationala si o functie buna – director de vanzari. Esti tu mai bun decat ceilalti concurenti? Si daca te consideri mai bun, ce te diferentieaza?

Acestea sunt doar niste intrebari, pe care le auzi in mod repetat atunci cand mergi la interviuri pentru obtinerea unui job.

In spectacolul de la Nottara, avem aceleasi ingrediente: patru candidati pentru ocuparea unui post foarte bine platit intr-o sala de protocol, asteptand intalnirea finala cu angajatorul. Angajatorul care nu se arata, care pare sa se joace cu mintile candidatilor, ii manipuleaza si odata cu ei si pe spectatori. Spectatorii accepta jocul pentru ca este pe scena. Este teatru, dar luat din viata reala.

Respectand cu strictete manualul de psihologie in ceea ce priveste evaluarea candidatilor, ‘Metoda’ doreste sa evalueze raspunsul canditatilor in fata stimulilor emotionali si masoara inteligenta creatoare.

In regia lui  Cristian – Theodor Popescu, dupa un text bine scris de Jordi Galcerán si cu participarea tinerilor actori: Cerasela Iosifescu, Adrian Vancica, Alex Jitea si Gabi Rauta, ‘Metoda’ este un spectacol bun pe care il puteti vedea stagiunea aceasta la Teatrul Nottara.


%d blogeri au apreciat asta: