Hamlet – povestea noastra este rezultatul exercitiului de imaginatie pe care l-am facut timp de un an si doua luni. De ce spun asta? Pentru ca exact cu un an si doua luni in urma, vorbeam cu regizorul Marcel Ţop despre asta. Si pentru ca l-am asteptat cu nerabdare si nu m-a dezamagit!
De ce exercitiu de imaginatie? Pentru ca mi se pare dificil de pus in scena Hamlet, bine, Shakespeare in general, si chiar mi-am imaginat in tot timpul asta, cum ar fi fost daca Hamlet ar fi trait in zilele noastre. Raspunsul l-am gasit in piesa montata de Marcel Ţop, pe scena Teatrului Nottara.
Cu o distributie foarte buna – Marius Bodochi in rolul regelui Claudius, Maia Morgenstern in rolul reginei Gertrude, Tudor Istodor in rolul lui Hamlet, Cristina Mihailescu, Smaranda Caragea, Andrei Runcanu, Laura Cosoi, Alexandra Murarus, Dorin Andone si Mihai Stanescu – varianta pe care o prezinta regizorul, merge la simtire, la emotie si abia dupa aia devine si o experienta cerebrala. Este exact asa cum si-a dorit!
Designerii, Adina Buzatu si Razvan Ciobanu, au contribuit din plin la realizarea unui Hamlet contemporan prin costumele pe care le-au creat. Au reusit astfel sa dea spectacolului un aer regal, shakespearian, dar si unul modern, prin tinutele reginei, ale regelui dar si ale celorlalte personaje. Acestia nu au facut decat sa le puna si mai bine in valoare interpretarea prin ceea ce au realizat!
In ceea ce priveste jocul propriu-zis, surpriza foarte placuta a venit din partea lui Tudor Istodor, pe care l-am vazut doar in piese de comedie. Aici insa, a dovedit maturitate si forta sa duca timp de trei ore un rol de profunzimea si greutatea celui din Hamlet. Nici ceilalti actori nu sunt mai prejos. Imperiali: Maia Morgenstern si Marius Bodochi, si foarte buni si convingatori: Cristina Mihailescu, Dorin Andone si Smaranda Caragea.
Eu am construit un Hamlet care descoperă. Seamănă cu prințul Siddharta. Omul ăla care e izolat ca să nu vadă mizeria și răul, iar atunci când scapă dincolo de zidurile Edenului artificial și vede un om murind se întreabă „Ce e asta?”. „Un om care moare”, i se răspunde… „Bine, dar ce înseamnă asta?” Și începe să descopere. Și după aia devine Buddha. Și mai există o latură în spectacol. E vorba despre lumea noastră cea întoarsă pe dos. Și culmea e că toată lumea acceptă. Fără nicio mustrare de conștiință. Toți sunt vinovați, numai că se merge pe principiul „Asta e viața. Asta e politica… Unul îl omoară pe celălalt. Și ce? Atâta vreme cât mie îmi merge mai bine în regimul ăsta, care e problema? De când s-a schimbat regimul mai am un iaht și două vile. Ce-mi pasă mie de restul?” Aici e contemporaneitatea poveștii. E coșmaresc. Să trăiești într-o lume defectă, putredă, și să nu existe reacție deloc…, afirma Marcel Ţop, pentru revista Yorick.
sursa foto: Teatrul Nottara