Tag Archives: luiza zan

30 seconds

Cat de mult inseamna 30 de secunde? Sau cat de putin? Astazi, mie mi-au trebuit mai putin de 30 de secunde sa ma hotarasc sa scriu despre Byron. De ce?

Imi place Dan, il stiu de cand era la Urma si Kumm si imi place Luiza Zan. Si imi plac foarte mult impreuna!

Mi-au placut intotdeauna lucrurile care m-au surprins. Asa s-a intamplat si cu Byron. Au cantat intr-o salina, a fost singura trupa romaneasca al carui concert a fost difuzat de HBO si mi-au placut foarte tare afirmatiile celor doi, Dan si 6fingers, atunci cand au fost solicitati sa spuna povestea Byron ca un sinopsis al unei piese de teatru:

Dan: Ar fi destul de complicat, mai ales ca n-am scris niciodata vreun sinopsis si mai mult ca sigur m-as lua prea in serios si ar dura o vesnicie pana l-as termina. Ce pot sa-ti spun sigur e ca ar incepe cu doi tipi asezati pe marginea scenei cu o sticla de vodka intre ei.

6fingers: Intii de toate ar trebui sa stabilim ce e. Tragicomedie ? Farsa ? Pantomima ? Cred ca e o drama interzisa.

Interior, seara, ploaie. De undeva se aude un tobosar, mereu altul.
El (intrind in camera): Buna seara, iubito.
Ea: Cine esti si unde-ai fost in ultimii 6 ani ?
El (cu accent austriac, iesind): I’ll be back.
-Cortina-

Pentru mine 30 de secunde au fost suficiente sa ma reindragostesc de iubitul meu, pe muzica melodiei Perfect. Totul e minunat! Asa am zis si eu. Alaturi de el, chiar totul e minunat!

Recent am aflat din presa ca Byron urmeaza sa-si lanseze cel de-al patrulea album. Am aflat de asemenea ca sunt si trei invitati: violonistul Alexander Balanescu, trompetistul Petre Ionutescu (formatia Blazzaj) si minunata Luiza Zan.

Astfel iubitorii rock-ului alternativ vor avea ocazia sa se bucure de noul album 30 Seconds of Fame, bilingv, semnat Byron si invitatii sai incepand cu aceasta luna. Turneul de promovare este sponsorizat de Aqua Carpatica si Domeniile Samburesti. Lansarea ultimului album va avea loc in orasele:

Bucuresti, 16 martie, ora 20:00, Palatul Copiilor

Timisoara, 30 martie, ora 20:00, Casa de Cultura a Studentilor

Cluj-Napoca, 5 aprilie, ora 20:00, Casa de Cultura a Studentilor

Targu Mures, 6 aprilie, ora 20:00, Teatrul National

Iasi, 12 aprilie, ora 20:00, Casa de Cultura a Studentilor

Si ca sa mai spun inca o data ca cei de la Byron sunt minunati si ca ar fi demential ca o trupa straina sa faca un cover dupa piesele lor, vedeti mai jos raspunsul solistului la intrebarea: ce trupa ti-ar placea sa faca un cover dupa o piesa Byron?

Dan: Ca sa fie interesant ar trebui sa fie cineva foarte diferit de noi. Cum ar fi sa auzi un cover Byron cantat de Tom Waits? Complet dement…

Reclame

napasta

Actori foarte buni, muzica live exceptionala si o prezentare de moda haute-couture. Ce poate fi?  O lansare de colectie cu actori care defileaza pe muzica live?

Pastram actorii: Marius Manole, Crina Semnciuc, Mihai Calin, Emilian Oprea, adaugam vocea dumnezeiasca a Luizei Zan, iar pe ceilalti actori ii punem sa defileze pe un catwalk alb, imaculat, ii imbracam in rochii rosii si le insangeram trupurile. Alegem un decor minimalist alb-negru, naluci, blesteme, putin dans si un pic de nebunie. Scriem MARE regizor: Radu Afrim si cred ca am dezvaluit destul din misterul piesei ‘Napasta’.

Da. Despre ‘Napasta’ este vorba si despre viziunea lui Radu Afrim asupra unui text clasic. Cum il ia si-l transforma. Cum imbina normalitatea cu nebunia, cum isi  prezinta personajele  si cum firescul devine nefiresc iar realul devine ireal. Si toate acestea se intalnesc in piesa lui Afrim in mijlocul scenei, pe covorul de pamant proaspat si afanat. Aceste este locul  de unde izvorasc sentimentele personajelor si tot acolo locul unde vor pleca.

Regizorul respecta firul naratiunii, conflictul si relatiile dintre personaje. Tensiunea creste. Si acest lucru se simte si prin cresterea intensitatii sunetului muzicii. Acorduri grave de jazz  se combina perfect cu muzica etno iar aparitia nalucilor, dansul de-a dragostea si ura condimenteaza viziunea regizorului. Totul se intampla intr-o locuinta cocheta de tanar designer, nicidecum in satul din munte cu masa de lemn si cu lumanare pe ea.

Prin punerea in scena a piesei ‘Napasta’, Radu Afrim a incheiat in stilul lui unic ‘Anul Caragiale’. Unii il vor iubi pentru ce a facut, altii il vor critica.

Distributie: Mihai Călin, Marius Manole, Emilian Oprea, Crina Semciuc / Simona Popescu şi Alexandra Poiană, Andreea Perju-Dociu, Anamaria Olaş, Alina Badea, Cătălin Jugravu, Vlad Trifaş, Eduard Haris, Cezar Vlad

Regia: Radu Afrim

Decorul: Vanda Maria Sturdza

Costume: Cosmin Florea

Muzica: Luiza Zan si Valentin Luca

Coregrafia: Silvia Călin


%d blogeri au apreciat asta: