Tag Archives: carte

casuta

Pasiunea mea pentru teatru nu se traduce doar in a merge la teatru si de a scrie recenzii despre piesele vazute.  Ea inseamna studiu intens, din ce in ce mai aprofundat, in vederea scrierii unui scenariu pentru o piesa si pentru punerea acesteia in scena, intr-un mediu neconventional.

Recent in Romania, a aparut ‘teatrul de sufragerie’, unde regizorul te invita in sufrageria lui pentru a-i urmari piesa.

Placandu-mi foarte mult locurile inedite, atat pentru citit cat si pentru vizionarea unei piese de teatru si fiind fascinata de filmele copilariei mele, am ales un loc deosebit pentru o lectura deosebita. O casuta in copac. Si nu oricare! Aceasta imi ofera spatiul necesar pentru visare: sa am propria mea piesa de teatru, sa fie jucata intr-o casuta ca cea ilustrata mai jos si la repetitii sa se citeasca din cartea lui Peter Brook, ‘Fara secrete. Ganduri despre actorie si teatru’, recent aparuta la Editura Nemira.

‘In teatru, diavolul e plictiseala’, spunea Peter Brook. Asa se intampla si cu cititul. Nu poti pastra la infinit acelasi loc pentru citit, iti pierzi interesul! ‘Teatrul este viata’, spune acelasi Brook si trebuie sa il experimentam ca atare.

Spectacol de cuvinte la superBlog 2012, cu ajutorul:


ciocolata

Ciocolata devenise laitmotivul discutiilor noastre.

Vorbesc despre conversatiile multe si foarte placute pe care le aveam cu artistul pe care il cunoscusem mai demult, la o premiera la teatru. EL este un artist in adevaratul sens al cuvantului. In afara de faptul ca este frumos si destept, este mare iubitor de teatru, film, carti bune si muzica rock. Din cand in cand scrie. Si scrie foarte bine. Chiar a publicat o carte de curand. Nu este prima, dar este primul lui roman.

De aici a pornit si discutia cu ciocolata. Eu i-am promis ca vin la lansare si o sa-i aduc o ciocolata. Asa pur si simplu fara niciun motiv, in semn de apreciere, iar EL a fost de acord. Din pacate nu am apucat sa i-o dau. Era prea multa lume, presa multa, s-au luat interviuri, a fost si in direct la un post de radio unde a vorbit despre romanul proaspat lansat, asa ca am zis ca i-o dau cu alta ocazie.

Timpul a trecut, noi vorbeam si vorbeam si vorbeam, dar nu reuseam sa ne vedem. Aproape fiecare mesaj sau conversatie se termina: ‘cand ne vedem, iti aduc ciocolata’, ziceam eu. ‘cand ne vedem sa-mi aduci ciocolata’ zicea EL.

Ciocolata contine feniletilamina.

(formula chimica a feniletilaminei).

Feniletilamina este o substanta care produce o stare usoara de visare si este produsa de catre creier atunci cand doi oameni sunt indragostiti.

Daca doi oameni nu sunt indragostiti si totusi se hotarasc sa imparta o ciocolata? Adica nu sunt indragostiti unul de altul. Oare noi eram indragostiti unul de celalalt?

Timpul a trecut si ne-am hotarat sa ne vedem de ziua mea, in iarna. Adica eu am dorit sa-mi petrec o parte din ziua mea si cu EL, pentru ca il simt intr-un fel si ma duce intr-o anumita stare de bine. Iar de ziua mea vreau sa fiu in starea aceea. Si numai EL putea sa mi-o creeze. Special pentru acesta eveniment, i-am cumparat o carte de colectie: ‘Craii de Curtea Veche’. Stiam ca o carte cu iz medieval, deosebita si unica era o alegere potrivita pentru un barbat rafinat asa cum este EL. Nu era aleasa la intamplare. Avea dubla semnificatie: la premiera ‘Craii de Curtea Veche’, atunci la teatru, demult, ne cunoscusem si mai mult decat atat venea de la o persoana deosebita, care insemna foarte mult pentru EL.

Si pentru mine avea o semnificatie aparte: odata cu aceasta carte ii daruiam si o parte din sentimentele mele frumoase si sincere, imbracate in emotii puternice. Dar emotiile aveau sa treaca, iar sentimentele si cartea ramaneau pentru totdeauna.

Dar oare ce s-ar intampla daca am mananca ciocolata impreuna?

Emotii puternice la suprBlog 2012.


mirciulica

‘Ma intorc repede, Mirciulica, si vom palavragi impreuna toata dupa-amiaza. Tu ai sa bei un lapte cald cu rom, iar eu…ia sa vedem! Cred ca as avea pofta de niste cornulete cu frisca. Cunosc o cofetarie pe Calea Mosilor unde le prepara ad-mi-ra-bil. Diseara… Ei bine, diseara, o sa ne uitam la televizor, iar inainte de culcare am sa-ti povestesc Scufita Rosie. Crede-ma, vom petrece de minune![…] Se intoarse peste zece minute din chicineta aducind un platou marc. Aseza in fata motanului o ceasca de lapte, in care picura un deget de rom, apoi isi turna ceaiul. Adauga o lingura de frisca si incepu sa muste din felia groasa de cozonac. Frigul si ploaia ii colorasera obrajii cu o nuanta delicata de roz. Capotul alb se inchidea sus, sub barbie, cu o camee ovala’[…].

Ce text ar putea fi mai minunat pentru un copil de 6 ani? Un text cu un motan, cu prajituri, cu ceai cald pe o vreme friguroasa si ploioasa sau o ceasca cu lapte?

‘Buna seara, Melania!’ a fost prima carte pe care am citit-o. Prima din viata mea, inainte sa merg la scoala. Nu am inteles nimic din ea, dar motanul Mirciulica, Melania si prietenii ei m-au fascinat. Pentru mine, copil fiind, era doar o poveste. O poveste in care regasisem titlurile altor povesti: Scufita Rosie sau Fetita cu chibrituri. Era ca un joc, un joc de cuvinte si de situatii la care eu am luat parte. Nu am perceput lectura ca fiind una politista, ci una pentru copii. Pentru ca atat am reusit eu la vremea aceea sa inteleg.

Tarziu, recitind cartea, am inteles despre ce era vorba. M-a fascinat pentru a doua oara!

Ce m-a impresionat atunci si acum la maturitate, a fost faptul ca motanul Mirciulica era nascut pe 18 noiembrie. De ziua mea. Si in momentul in care am citit prima data cartea, el facea 6 ani. Exact varsta pe care o aveam eu atunci.

Oare cum ai putea sa impresionezi un copil si sa-l faci sa tina minte o carte, care evident nu i se adreseaza, dar care are povesti si decoruri luate din povesti? Cu un motan si-o batranica un pic senila, dar foarte isteata, cu un subiect aparent facil, dar plin de mister descris foarte frumos intr-o poveste si cu o intriga ce fascineaza inca de la prima citire si care in finalul romanului te surprinde.

‘Buna seara, Melania!’‘ scrisa de Rodica-Ojog Brasoveanu, se numara printre preferatele mele. Am gasit-o la Editura Nemira. Face parte din copilaria mea. Se potriveste perfect cu ‘placerea lecturii’ moto-ul editurii. Este prima carte pe care am citit-o de la Nemira. Pasionata de mica de lectura si cu o biblioteca impresionanta mostenita de la bunicul meu, de-a lungul adolescentei nu mi-am cumparat carti. A fost o adevarata placere sa descopar primul meu roman din viata, la Nemira.

Ne mira spuneau prietenii mei, ca asa tarziu ai descoperit-o. Dar fii fericita ca ai facut-o. O sa te intorci la ea’.

Romanul este unul dintre cele mai bune exemple ale calitatii literare inalte pe care le-a oferit Rodica Ojog-Brasoveanu de-a lungul vremii, mai ales ca este o continuare a intrigii din ‘Cianura pentru un suras’. Cartea ofera cititorului avid de suspans, mister si umor o combinatie cum nu se poate mai potrivita pentru a petrece cateva ore placute la gura sobei, in compania unei povesti si a unor personaje savuroase.

O placere pur si simplu!

superBlog 2012


%d blogeri au apreciat asta: