Category Archives: teatru

oameni de 16 ani, la teatrul excelsior

“Deci Andi mă iubeşte pe mine. Şi eu o iubesc pe Ruxandra. Şi Ruxandra îl iubeşte pe Radu. Şi Radu s-a culcat cu Ada […]. Am putea să facem o horă. Sau un şir indian. Numai că n-am chef. Lanţul slăbiciunilor a ruginit. Cine e veriga slabă? Miki e veriga slabă! Miki să părăsească jocul”.

Aflați povestea emoționantă a lui Miki și a prietenilor lui, în Ziarul Metropolis.


otherside a lansat „Running High”, filmat la TIFF

Otherside a lansat pe 8 iunie, videoclipul piesei „Running High”, filmat în programul 10 pentru FILM din cadrul celei de-a 15-a editii a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

Videoclipul piesei „Running High”, semnată de trupa Otherside, a fost filmat integral la Cluj-Napoca și a fost lansat în mediul online, miercuri, 8 iunie.

Protagoniștii videoclipului sunt cei 10 actori selectați în cadrul programului “10 pentru film”: Alina Petrică (Teatrul Național București, Teatrul de Comedie, Centrul Cultural Nicolae Bălcescu, Teatrelli, Teatrul Odeon, Teatrul Excelsior, Godot Café-Teatru, În Culise), Andi Gherghe (actor independent, Târgu Mureș), Cătălina Bălălău (Teatrul Tineretului Piatra Neamț), Cezar Grumăzescu (Teatrul Excelsior din București, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Comedie), Ciprian Scurtea (Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu), Cristian Rigman (Teatrul Național din Cluj Napoca), Ioana-Florentina Manciu (Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova), Nicholas Cațianis (Teatrul Odeon, ArCuB, Teatrul Excelsior din București, Teatrul Național I.L.Caragiale), Richard Balint (Teatrul Regina Maria din Oradea), Sânziana Tarța (Teatrul Național din Cluj-Napoca).

Regia este semnată de Iustin Șurpănelu și imaginea îi aparține lui Ovidiu Grămesc. Filmările au avut loc la Casa Tranzit.

Otherside

Eclectică, inteligentă și cu un vibe electro/soul futurist, muzica Otherside este o apariție proaspătă și promițătoare în peisajul muzical de la noi. Proiectul a luat naștere anul trecut și are deja o bogată experiență live, urmând să fie prezent și pe scenele unor importante festivaluri din această vară. Cu un single lansat în SUA și un prim album ce sfidează orice așteptări despre cum ar trebui să sune muzica electro, Otherside reușesc să îmbine momente chill, introspective, cu o explorare îndrăzneață a texturilor sonore și o energie demnă de orice dance floor care se respectă. Primul album, „Neverending”, poate fi descărcat gratuit de pe pagina de Bandcamp a formației – http://othersidemusic.bandcamp.com/, www.othersidemusicofficial.com,  http://fb.com/othersidemusicofficial

10 pentru film

Pentru al cincilea an, zece actori talentaţi din teatrele din România au fost prezentaţi publicului, presei şi profesioniştilor din industria filmului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, în programul 10 pentru FILM. Actorii au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Stoica și Cristiana Gavrilă, Domnica Cârciumaru (director de casting), Răzvan Penescu (editorul portalului LiterNet) și Ileana Cecanu (publicist, coordonatorul proiectului).

Timp de patru zile, actorii au luat parte la workshop-uri, premiere de film şi dezbateri, au filmat şi au făcut cunoştinţă cu cei interesaţi să descopere talente noi în cinema – regizori, directori de casting, agenţi sau persoane din media.

***

Programul 10 pentru FILM este realizat cu sprijinul: Mercedes Benz, HBO, Philip Morris Trading (iQOS),  ECCO, Tudor Personal Tailor, Vestige Centre Ville, Evidence Beauty Salon, Avon, Hola Media și Tranzit.ro.

artwork_png


bucharest fringe – ediția a-VI-a

Toamna se numără spectacolele foarte bune de teatru independent!

Între 15 septembrie și 2 octombrie, veți avea ocazia să vedeți cele mai bune spectacole de teatru independent, atent selecționate de un juriu de excepție: Monica Andronescu, Oltița Cîntec, Oana Cristea-Grigorescu, Cristiana Gavrilă şi Cristina Rusiecki. Juriul va alege un număr de 10-15 spectacole, cele mai bune și originale producții independente ale stagiunii 2015 – 2016.

Maratonul Teatrului Independent – Bucharest Fringe Festival, unul dintre cele mai bune evenimente dedicate independenților, începe înscrierile pentru cea de-a VI-a ediție. Astfel, trupele și organizațiile de teatru independent din toată țara se pot înscrie până pe 7 august 2016 în competiția Bucharest Fringe.

Condițiile înscrierii în Festival:

  • Se pot înscrie în Festival spectacole independente care au avut premiera până la data de 31 Iulie 2016.**
  • Spectacole independente: spectacole care nu sunt produse direct de teatre finanțate de la bugetele de stat.

Bucharest Fringe încurajează inovația, originalitatea, curajul artistic și debutul – principii care se regăsesc în criteriile de selecție ale Festivalului.

*Fișa de înscriere poate fi descărcată de pe site-ul festivalului: www.teatrulapropo.ro (la rubrica Noutăți) sau ca răspuns la un mail trimis la comunicare@teatrulapropo.ro

** Se acceptă, în cazul în care vizionarea spectacolului nu este posibilă, înscrierea și în baza unei înregistrări video complete a spectacolului.

După completare, fișa va fi trimisă pe adresa comunicare@teatrulapropo.ro, până cel târziu pe data de 7 august 2016, ora 24:00.


ce mi-a placut la bacau

Alearga, un spectacol provocator in gasirea unui echilibru intre cuvant, miscare si imagine. Poarta semnatura Silviei Calin si o are ca protagonista pe Nicoleta Lefter.

Box FM, un fragment din viata unui DJ care incearca sa rezolve telefonic probleme diverse ale ascultatorilor. Oare va putea el sa isi rezolve si propriile probleme? Rezolva Catalin Babliuc, regizat de Radu Iacoban. Dar spectacolul e pe bune. Nu e regizat!

Eu. O casa de papusi, o intalnire emotionanta cu Nora, o incursiune in sufletul si mintea ei. Emotiile ii sunt exprimte prin cuvinte, muzica, grafica si miscare. Carmen Lidia Vidu amprenteaza cu sufletul acest spectacol, iar Aura Calarasu ne emotioneaza pana la lacrimi.

…ish, spectacolul pe care ti-l creezi asa cum vrei si in care desi cuvintele sunt cele mai importante, nu sunt intelese de nimeni. Un joc delicios de cuvinte neintelese, semnat Stefan Huluba.

Pe jumatate cantec, un carusel al amintirilor. Din copilarie, la maturitate. Pe jumatate cantec. O poveste actuala, care emotioneaza. Jumatate Crista Bilciu, jumatate Anda Saltelechi. Un intreg adorabil.

Acestea sunt spectacolele care m-au impresionat la Bacau, in Festivalul Recitalurilor Dramatice Valentin Silvestru, editia XXII.

Si Ofelia Popii. Foarte mult. Fara cuvinte.

nora


castigatori gopo 2016

Luni seară, 28 martie, Sala Mare a Teatrului Național I.L. Caragiale a devenit neîncăpătoare pentru cei peste 900 de invitați la cea de-a zecea ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia s-au decernat cele mai importante premii ale industriei de film românești. Găzduită de actorul Alexandru Bogdan, Gala a avut momente inedite, amuzante, dar și emoționante. Ceremonia a fost transmisă live pe TVR 2, TVR HD, Radio România Cultural și www.premiilegopo.ro

Actorii Cuzin Toma, Alexandru Papadopol, Emilian Oprea (toți trei nominalizați la categoria Cel mai bun actor într-un rol principal), Andi Vasluianu (nominalizat la categoria Cel mai bun actor într-un rol secundar), Ioana Flora, Ana Maria Guran, Rodica Lazăr (și ele nominalizate la categoria Cea mai bună actriță într-un rol principal), Olimpia Melinte (nominalizată la Cea mai bună actriță într-un rol secundar), Ioana Bulcă, Stela Popescu, Constantin Drăgănescu, Dorian Boguță, Andreea Vasile, Ana Ularu, Diana Cavallioti, Bogdan Dumitrache, Florin Piersic Jr. sunt doar câțiva dintre invitații care au pășit pe covorul roșu.

Aferim!, filmul cu cele mai multe nominalizări la Premiile Gopo 2016, și-a adjudecat 13 statuete Gopo, printre care cele mai importante trofee ale serii: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Radu Jude) și Cel mai bun scenariu (Radu Jude și Florin Lăzărescu), precum și Premiul Publicului (pentru filmul românesc cu cel mai mare succes la box office în 2015). Lista este completată de premiile: Cea mai bună imagine, Cel mai bun montaj, Cel mai bun sunet, Cele mai bune decoruri, Cele mai bune costume, Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură.

Teodor Corban, Costandin din filmul Aferim!, a câștigat premiul pentru Cel mai bun actor într-un rol principal, Alexandru Dabija, boier Iordache Cîndescu în același film, și-a adjudecat statueta Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar, iar Mihaela Sîrbu a câștigat al doilea trofeu Gopo din cariera sa, la categoria Cea mai bună actriță într-un rol secundar, pentru rolul Sultana din filmul Aferim!.

Ioana Flora, cu un trofeu Gopo în portofoliu pentru Cea mai bună actriță în rol secundar, a câștigat aseară și premiul pentru Cea mai bună actriță într-un rol principal, pentru rolul Paula din lungmetrajul de debut al regizorului Andrei Cohn, Acasă la tata.

Nicolae Constantin Tănase, regizorul lungmetrajului Lumea e a mea, nominalizat la 7 categorii, și-a adjudecat premiul pentru Cel mai bun film de debut, confirmând astfel premiul de Tânără Speranță, câștigat în 2013, iar Ana Maria Guran, protagonista aceluiași lungmetraj, a fost recompensată cu statueta Gopo pentru Tânără Speranță.

Aliyah Dada, filmul de debut al Oanei Giurgiu, a câștigat premiul pentru Cel mai bun documentar, Ramona, în regia lui Andrei Crețulescu, a fost premiat cu trofeul pentru Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune, iar premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj documentar a fost adjudecat de Chat with Alice (r. Sandra Isabela Ţenţ)

La categoria Cel mai bun film european, voturile profesioniștilor din domeniul cinematografic au mers către Leviatan/ Leviathan (r. Andrey Zvyagintsev), distribuit în România de Voodoo Films.

Momente memorabile, atât pe covorul roşu, cât şi în cadrul Galei, au fost prilejuite de câştigătorii Premiilor Gopo pentru Întreaga Carieră – Florin Piersic și Întreaga Activitate – Constantin Drăgănescu. Un premiu special i-a fost oferit și cascadorului Paul Fister.

Cea de-a 10-a ediție a Galei Premiilor Gopo a fost organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Babel Communications și Ministerul Culturii.

Co-organizatori: Primăria Municipiului București, Centrul de Creație, Artă și Tradiției al Municipiului București, Teatrul Naţional Bucureşti I. L. Caragiale

Co-producător: TVR 2

Sponsori principali: Dacia, Apa Nova București, BCR

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, MAC, Alexandrion Grup Romania

Parteneri: Empire, ODS, Melkior, Evidence, Intercontinental Bucharest

Servicii profesionale furnizate de: PwC Romania

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Recomandat de: Radio România Actualități, Radio România Cultural

Parteneri media: Zile și Nopți, CINEMAP, VIVA, Observatorul Cultural

Parteneri media online: Cinemagia, CinemaRx, Cinefan, Ziarul Metropolis, AaRC.ro, sub25.ro, liternet.ro

Mulțumiri designerilor: Mihaela Glăvan (Sepala), Tudor. Personal Tailor, Lo Spaccio, Cristian Samfira, Parlor, Marie Ollie, Rhea Costa, Irina Marinescu, Laura Hîncu, Andreea Tincu, Florentina Giol, Cristina Săvulescu și Karla.


%d blogeri au apreciat asta: