cainele japonez

Sa va intreb eu: de ce credeti chestia asta? Ce va face sa credeti ca ar fi vorba de Moromete? De un Moromete contemporan?

Faptul ca joaca acelasi  interpret? Faptul ca actiunea se petrece intr-un sat asemenator celui in care se petrece actiunea Morometilor? Faptul ca taranii sunt la fel imbracti? Faptul ca personajul principal poarta si el o palarie cum purta si Moromete? Se compara rolul lui Costache cu Moromete? Daca ar fi fost Costache inaintea lui Moromete, ati fi spus ca e un Costache contemporan?

Aceasta a fost reactia lui Victor Rebengiuc la intrebarea daca este vorba de un Moromete contemporan, la Q&A, dupa vizionarea filmului.

Cainele japonez este unul dintre cele mai asteptate filme ale anului 2013. Este filmat in cinci sate din Giurgiu, este regizat de Tudor Cristian Jurgiu, dupa un scenariu de Ioan Antoci, Gabriel Gheorghe si Tudor Jurgiu si se concentreaza in jurul personajului principal, Costache, interpretat de Victor Rebengiuc.

Structurat in doua parti, filmul surprinde prin ceea ce transmite. Odata prin povestea trista de la inceput,  dar si prin cea a iubirii, din final.

Daca in prima parte il cunoastem pe Costache – taran simplu, indurerat, tocmai si-a pierdut casa in urma inundatiilor si sotia – care isi traieste singuratatea si se izoleaza de restul lumii intr-un mod demn, in partea a doua il regasim pe acelasi Costache, in fata unei familii noi – fiul care il facuse de ras in sat odata cu abandonarea femeii cu care trebuia sa se insoare, se intoarce acasa, cu o familie noua, sotie si copil – pe care invata sa o accepte si sa o iubeasca.

Prima jumatate a filmului este fara vorbe. Victor Rebengiuc isi poarta personajul indurerat si-l face auzit doar din miscare, atitudine si reactii. Il face pe spectator sa inteleaga ca deschide sau inchide o usa, fara sa rosteasca niciun cuvant. Toate aceste trairi ale lui sunt amplificate de sunetului satului care se aude pe fundal, lucru care subliniaza si mai mult izolarea acestuia pentru a-si trai in linsite suferinta.

In partea a doua insa, situatia se schimba putin. Costache este pus in fata unei noi familii, pe care trebuie sa o accepte, ca fiind si a lui, apoi sa o iubeasca si in final sa o urmeze.

Victor Rebengiuc despre rolul sau am fost atras de acest rol, de scenariu, pentru ca am foarte putine vorbe. Eu trebuie sa exprim o demnitate, o durere care este ascunsa in el acolo, a faptului ca si-a pierdut nevasta, ca si-a pierdut casa. Baiatul lui l-a facut de ras in sat acolo cu faptul ca a refuzat-o pe fata inainte de a se casatori cu ea, a plecat, a fugit. Sunt putine rolurile in film, cred ca niciunul, in care sa fi fost o jumatate de film fara replica si sa existi. Sa iei un personaj sa-l porti, sa-l duci cu tine, fara sa spui “eu acuma deschid usa!”

Tanarul regizor, Tudor Cristian Jurgiu, face cunoscuta o  lume un pic uitata de spectator – aceea a vietii la tara.

In afara de rolul pe care il face Victor Rebengiuc, m-a surprins rolul fiului acestuia din film, Serban Pavlu. Obisnuita de-acum cu tot felul de roluri ale lui, care mai de care mai diverse, aici, in afara de interpretare, mi-a placut si modul in care a trait povestea reintoarcerii acasa.

Vestea ca mama lui a murit, aflata intamplator – el si tatal lui nu comunicau decat foarte rar – dar si ceea ce gaseste cand se intoarce – o casa distrusa complet si un parinte distrus sufleteste, dar demn, demonteaza acel mit al strainatatii: el se reintoarce, este neschimbat, iar atitudinea lui este una obisnuita. Are o familie pe care a invatat-o romaneste, un copil care ii  pregatise un cadou bunicului sau – desi nu-l vazuse niciodata, are o normalitate si o simplitate in ceea ce priveste viitorul lor si a lui Costache, lasandu-i acestuia libertatea de a alege modul in care doreste sa-si continuie viata.

Finalul este oarecum previzibil, pur romanesc, insa asa cum afirma si regizorul noi pur si simplu am avut  optiunea asta pentru ca am vrut sa ocolim fatalismul acesta, care mi se pare asa: un om care ramane singur, care nu poate sa se desparta de sat! Si sa-l lasam singur condamnat, nu! Nu puteam! Mi s-ar fi parut ca fortam si tristetea si emotia prin alegerea veridica si neveridica, la fel ca si plecarea. Pur si simplu am ales asta!

Cainele japonez (2013)

Cu: Victor Rbengiuc, Serban Pavlu, Kana Hashimoto, Toma Hashimoto

Scenariu: Ioan Antoci, Gabriel Gheorghe, Tudor Cristian Jurgiu

Distribuit de: Transilvania Film

Victor Rebengiuc

Anunțuri

2 responses to “cainele japonez

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: