insemnarile unui nebun

Un nebun frumos este acel nebun care nu face rau nimanui, decat lui. Este doar nebun si-atat. In textul lui Gogol, nebunul este un functionar public – cel ce ascute creioanele directorului.

Directorul nostru trebuie să fie un om foarte deştept. Tot cabinetul, numai dulapuri cu cărţi. Am citit titlul câtorva: numai cărţi savante, atât de savante încât nici nu te poţi apropia de ele.

Piesa Insemnarile unui nebun, regizata de Felix Alexa, avandu-l ca protagonist pe Marius Manole este de o profunzime dura.

E frumoasa. Are iubire si nebunie. Alaturi de Manole este Alexandru Balanescu, alter-egou-ul lui, care ii da replicile, si ne ofera un recital de zile mari. Acordurile viorii lui, nu fac decat sa amplifice si mai mult nebunia functionarului, sa o duca intr-un suprem absolut.

One-man show-ul, singurul de altfel al lui Marius Manole, ne tine cu sufletul la gura, timp de doua ore. Trecem pe rand prin nebuniile lui: intai scriem pe pereti cu creta: pe scaun, pe saltea, pe noi, data in care suntem, apoi vorbim cu o catelusa pe nume Meggy, ii citim scrisorile pe care i le scrie Fidel, ne facem regele Spaniei – nerecunoscut inca si ajungem in anul 2000, in aprilie 43, ca apoi sa ajungem in 86 martobrie, intre zi si noapte. Nebunie absoluta. Interpretare care nu are nevoie de niciun comentariu. Muzica divina si un regizor care asa ne-a obisnuit de-a lungul timpului.

Fără dată. Ziua nu avea dată.

Mă plimbam incognito pe Nevski Prospekt; a trecut împăratul. Tot oraşul şi-a scos căciulile – şi eu de asemenea; însă n-am lăsat să se vadă că-s regele Spaniei.

Am socotit că ar fi necuviincios să mă dau în vileag faţă de toţi, pentru că, înainte de toate, trebuie să-mi fac prezentarea la Curte. M-a împiedicat numai faptul că deocamdată n-am veşminte regeşti. Cel puţin dacă aş fi putut să-mi fac rost de o mantie. Am vrut să-mi comand una la croitor, dar toţi croitorii sunt nişte dobitoci; îşi neglijează cu totul lucrul şi se lansează în afaceri, iar cea mai mare parte din ei bat străzile. Am hotărât să-mi fac o mantie din uniforma cea nouă pe care am îmbrăcat-o

numai de două ori. Pentru ca ticăloşii ăştia de croitori să nu mi-o strice, am hotărât să mi-o cos singur, încuind uşa, ca să nu mă vadă nimeni. Am tăiat-o toată cu foarfecele, pentru că-i nevoie de o croială cu totul deosebită.

 Nu-mi amintesc data. Nu era nici lună. Dracu’ ştie ce era.