la teatrul independent

Mergeam in josul strazii Lipscani, intr-o dimineata insorita de vara, spre biroul meu. Acesta se afla pe coltul cu strada Carada. Deodata imi suna telefonul. Era unul dintre agentii mei de casting, care solicita urgent ultimele fise de inscriere ale tinerilor actori inscrisi pe listele noastre de angajare. Urma sa aiba loc o auditie, in vederea selectarii si angajarii a unora dintre ei, in teatrul pe care il conduceam de doi ani, Teatrul Independent.

Era singurul teatru independent din tara care avea angajati. De la regizori, scenaristi, actori, pana la tineri designeri, masinisti, oameni la lumini, sunet, coregrafi, etc…

Mecansimul era simplu: periodic, doritorii de afirmare, talentati,  se prezentau la biroul nostru cu materiale relevante, li se face o fisa de inscriere, poze, erau inregistrati – li se lua un fel de interviu, in care ei spuneau ceea ce considerau ca ii ajuta pentru angajare – iar mai apoi in urma vizionarii tuturor materialelor, alegeam cu cine mergem mai departe. Se faceau contracte pe perioada determinata, de doi ani, timp in care scenaristii erau obligati sa scrie cel putin doua scenarii pe an, actorii erau distribuiti in cel putin cinci piese, li se oferea libertatea de a colabora si cu alti regizori din afara teatrului, fara insa a intrerupe colaborarea cu noi.

Ajung asadar in acea dimineata frumoasa de vara in sediul teatrului – cumva teatrul meu. Eu ma ocupasem de restaurarea cladirii si obtinusem fonduri pentru demararea proiectelor. Reusisem prin regizorii pe care ii angajasem sa punem in scena noutati de pe Broadway, sau piese clasice romanesti.

Scriitorii se prezentau destul de des cu cereri de angajare, cu manuscrise, multe dintre ele ajungand la gosul de gunoi. Desigur, erau si scenarii excelente, in care merita sa investesti  si timp si bani.

Ajung la birou si ma intampina asistentul meu, un tip de vreo 20 ani, student la teatru, un tip foarte meticulos si cu minte limpede. Il salut in fuga, intru in birou, notez ceva pe un biletel si-i spun ca vreau in zece minute sa-mi printeze fisele de inscriere ale actorilor de pe lista, cu CV-uri si cu poze cu tot, sa-i pot identifica.

Pustiul se uita mirat la mine.  Ii indic cu privirea imprimanta pe care tocmai o obtinusem de la HP sa o testez – pentru doua saptamani – imi iau o cafea din drum si ma inchid in birou. Il sun pe pusti si-i zic sa se grabeasca si in cazul in care nu se descurca cu multifunctionala venita in vizita la sediul nostru, sa sune IT-istul. Desi, mi se parea aproape imposibil sa nu se descurce. Cu toate ca avea o multime de functii, era construita astfel incat sa-ti usureze munca, avea o rezolutie uluitoare – de aceea ii cerusem sa printeze si pozele actorilor – si puteai sa o folosesti in ocazii diferite, fara sa fii dezamagit de performantele ei. Functiona wireless, oferindu-ti astfel posibilitatea de a o accesa de la distanta.

Chem secretara, o pun sa scaneze declaratiile pe proprie raspundere ale actorilor si sa-mi pregateasca niste contracte in alb, sa le iau cu mine la vizionare. Il sun pe prietenul meu regizor – cel care are intotdeauna un cuvant de spus in alegerea distributiei – si coregraful. Iau mapa cu fisele de inscriere, CV-uri si poze de la asistent, ii spun sa ma astepte dupa ora 15.00 si parasim teatrul. Iesim repede in Lipscani, cautam o cafenea unde sa putem discuta in liniste, alegem niste tineri promitatori si aerul incepe sa miroasa a o piesa noua de teatru cu aroma de cafea. E o zi superba!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: