sentimente de…primavara

Zi mohorata de primavara. Norii erau plictisiti si incepusera sa se joace de-a v-ati ascunselea cu soarele. In aceasta joaca, acesta isi mai trimitea din cand in cand cate o raza sa incalzeasca sufletele, spre bucuria imensa a pamantenilor. Eram trista asemena acelei zile de primavara. Probam cate un zambet si-atat. Nu reuseam sa-l transform intr-un ras sincer, oricat de mult mi-as fi dorit. Am incercat de cateva ori si nu am reusit.

Si-atunci a aparut El. Intai l-am privit, pret de cateva minute. Cred ca imi placea, dar nu eram foarte sigura. Apoi l-am atins usor. Cu teama parca sa nu-l sperii. Tandru. Am continuat sa-l privesc si am realizat ca imi placea mai mult decat voiam eu sa recunosc. L-am lasat sa ma cucereasca. A intrat in viata mea si nu a mai vrut sa plece. Nici El, dar nici eu! Am inceput sa descopar lumea prin ochii lui. Ma gandeam ca odata cu El aveam sa descopar alte minuntatii, pe care eu singura nu le descoperisem inca. Ori de cate ori voiam sa ma inveselesc si sa vad primavara in alta culoare, apelam la ochiul lui critic. Avea puterea de a-mi reda realitatea asa cum era. Cu frumuseti sau tristeti. Nu ma pacalea niciodata. Era un acord nespus intre noi pe care il respectam intocmai: eu aveam sa-i pretuiesc prietenia si sinceritatea, iar El avea sa-mi expuna lucrurile, culorile si chiar sa surprinda sentimentele exact cum erau, fara sa-mi insele increderea. Si nu mi-a inselat-o!

Incet, incet ne-am imprietenit. Deja il purtam in sufletul meu pretudindeni. Ma insotea peste tot si era partenerul meu de incredere. Faceam lucruri minunate impreuna si din cand in cand le revedeam cu drag. Dintr-o data nu mai cunoasteam cuvantul tristete. Ochiul lui critic ma facea sa vad frumusetea si intr-un suras si intr-o suparare. Si chiar intr-o culoare care in mod normal nu imi placea. O punea intr-o lumina buna si eu o vedeam cu alti ochi. Ma surpindea de fiecare data si ajunsesem sa nu ma mai despart de El. Cand ma simtea suparata sau fara chef, tinea lucrurile la distanta. Cand voia sa-mi arate in detaliu ceva frumos, mi-l aducea aproape-aproape, ca sa pot sa-l observ. Intotdeauna ma surprindea! Acum suntem de nedespartit. Acesta este El in cateva cuvinte. Il cheama Canon. Canon EOS 650D. E minunat!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: