legenda fictiunilor reale

La începutul secolului al XVI-lea, odată cu sfârşitul dinastiei Valois, Franţa a reuşit să iasă din conul său de umbră şi a intrat în cea mai fastă perioadă din istorie. De la Regele Ludovic al XIV- lea la Revoluţie, Franţa a dominat scena internaţională pe plan militar, diplomatic şi cultural.

În vremea aceea, copiii servitorilor Palatului Tuileries se strângeau şi se jucau fie împreună cu copiii duceselor de la castel, fie în magherniţele Parisului. Erau perioade grele pentru oamenii de rând şi pentru familiile acestora.

Palatul  Tuileries era situat pe malul drept al Senei, vis-a-vis de Place de la Concorde şi aproape de Louvre. În acea perioadă, la două dintre hotelurile din Paris, Guénégaud şi Bourgogne, tinerii se strângeau în fiecare vineri seara şi citeau poeziile sau poveştile pe care le scriau în cursul săptămânii. Apoi, cele mai reuşite texte erau interpretate în faţa nobililor de la castel în serile când petreceau. Existau două trupe la acel moment, care ulterior s-au unit şi au dat naştere Comediei Franceze sau Trupa Regelui, cum va avea sa fie cunoscuta.

Micuţa Anne era destul de înaltă pentru un copil de vârsta ei. Avea zece ani. Era delicată, firavă, blândă şi ascultătoare. Era fata unei servitoare de la Palat. Avea pielea albă, ochii verzi-caprui şi era foarte isteaţă. Era printre favoritele Ellei, una dintre prinţese. Aceasta avea grijă de ea, îi pusese meditator şi o învăta să se poarte pentru că voia să o facă menajera ei personală când va împlini cincisprezece ani. Din când în când, îi dădea câte o rochiţă cadou sau bijuterie de care ea se plictisea, tocmai ca să-i cultive bunul gust.

Era o zi frumoasă de vară şi la Palat se anunţase o nouă petrecere, cu noua trupă de interpreţi. Umbla vorba că descoperiseră un tânăr scriitor, pe nume Paul, care era un adevărat diamant neşlefuit, iar în serile de lectură se citeau doar scrierile lui.

În acea frumoasă zi de vară, Ella dupa ce servi micul dejun o căuta pe fetiţă.

–          Anne, Anne! Vino degrabă! Am ceva să-ţi dau.

–          Imediat, se auzi glăsciorul suav al fetei.

Fetiţa îşi termină treaba – o ajuta pe mama ei la îngrijitul plantelor din Gradinile Tuileries – se spălă pe mâini şi se duse la Mademoiselle Elle.

–          Uite, îi zise, acesta este un colier cu cristal albastru. În seara aceasta la Palat va fi veselie mare. Aş vrea să-l porţi împreună cu rochiţa albă pe care ţi-am dăruit-o zilele trecute. Ţi-l fac cadou. Să ai grilă de el!

–          Da, da, spuse fata cu emoţie în glas. Am să-l păstrez cu preţul vieţii mele. Este cel mai frumos colier pe care l-am văzut vreodată. Sunteţi sigură că nu-l mai doriţi? E atât de scump…

–          Eh, un fleac! Nu-i aşa valoros. Dar tu să ai grijă de el. Ţi se potriveşte!

De îndată ce-l luă din mâna Ellei, micuţa simţi o caldură că-i inundă corpul. Cristalul albastru, parcă se făcuse acum roşiatic. Era sigură că doar i se părea şi că acea căldură era doar din cauza emoţiilor puternice.

–          Dar ce se întâmplă diseară? întrebă fetiţa cu glasul tremurând şi simţi din nou acea caldură.

–          Diseară se va juca prima piesa de teatru, aici la Palat. Se vor recita versuri din Racine şi din ceea ce a scris Paul. Am auzit că scrie foarte bine! O să te chem să vezi.

–          Aş vrea şi eu să scriu, zise fetiţa surâzând.

–          O să vorbesc cu Paul, să citească ceea ce scrii.

–          Am mai multe povestiri, îi spuse fetiţa Ellei, vizibil emoţionată, aproape cu lacrimi în ochi.

Elle se uită puţin uimită la ea. Parcă nu o recunoştea. Era schimbată. Dintr-o dată, părea o altă Anne.

–          Prea bine, micuţo. La următoarea petrecere care va fi, voi propune să ţi se citească una dintre poveşti. Vom vedea la momentul acela pe care. Acum, hai ajută-mă să mă pregătesc! Trebuie să-mi împleteşti părul, să-mi coşi nişte nasturi şi apoi poţi să faci ce vrei. Diseară să vii prin uşa din spate de la salon. O să-ţi găsesc un loc unde să stai!

Orele treceau, invitaţii se adunau la Palat şi toată lumea era nerăbdătoare să vadă primul spectacol al Trupei Regelui.

Micuţa Anne stătea în spatele unei perdele, cu colierul cu cristal albastru în mână, nu la gât. Aşa simţea ea că trebuie să-l ţină. Pe masură ce actorii spuneau versurile, ea repeta cu voce înceată după ei, apoi cu voce din ce în ce mai tare, fără să-şi dea seama că de fapt ştia versurile fără să le fi citit vreodată. Într-un final, cineva a făcut semn actorilor să se oprească şi în încăpere se auzea doar vocea ei cristalină. După câteva minute de ascultare, spectatorii au început să apalude. Trezită ca dintr-un vis, Anne se opri brusc şi scăpă colierul din mână. Cristalul se sparse în şapte bucaţi. Fetiţa ridică una dintre ele şi cu ochii în lacrimi ieşi plângând din salon. Una din slujnice intră şi strânse restul de bucăţi de cristal şi ieşi să le arunce. Tânărul scriitor Paul, impresionat de fetiţă o căuta să o felicite. O găsi cu ochii în lacrimi când o oprea pe slujnică şi o ruga să o lase pe ea sa arunce resturile din cristalul spart. Fetiţa le strânse cu grijă însă din cauza emoţiilor puternice se tăie într-unul din ele. Sângele ţâşni şi dintr-o dată, cele şase bucăţele de cristale împrăştiate pe jos se făcură purpurii. Uimită, fetiţa se aplecă asupra lor şi o lacrima îi alunecă de pe obraz pe cristale. Paul o privea uimit. Ieşi cu mâna însângerată şi cu bucaţile de cristal prin uşa din spate a bucătăriei, care dădea spre pădure. Paul o urma fermecat şi încerca să îi pună o haină pe umeri. Ieşise doar în rochiţa ei subţire albă şi cu pantofiorii cei buni, cu ochii în lacrimi. Se îndrepta spre pădure, urmată de tânăr aflat la câţiva paşi în spatele ei.

Orologiul bătu ora douasprezece noaptea. Invitaţii plecaseră, iar servitorii se apucaseră să strangă în urma lor. După vreo trei- patru ceasuri, una dintre slujnice remarcă lipsa fetiţei. Se iscă o adevărată zarvă. Nimeni n-o văzuse. Toţi îşi aminteau momentul spargerii cristalului, iar apoi fetiţa dispăruse pur şi simplu. Unii îşi aminteau şi de Paul. Nici el nu era de găsit. În zadar i-au căutat curtenii cu câinii de vânătoare, copiii şi slujitorii, parca îi înghiţise pământul!

Anii au trecut, a urmat Revoluţia Franceza, moment în care Trupa Regelui a fost arestată. Actorii au fost închişi. Prin Paris umbla vorba că fetiţa avea puteri magice datorită cristalului. Că dispăruse datorită puterii lui şi că actorii fuseseră închişi tot din cauza lui. Acesta îi dădea puterea de a face lucruri nefăcute şi fapte nemaiîntâlnite. În locul unde dispăruseră cei doi, în nopţile cu lună plină, pământul avea o culoare stranie. Câteodată era uşor albăstrui, câteodată roşiatic sau verde. Şase ani mai târziu, Trupa Regelui a fost eliberată. Toată lumea credea că minunea s-a întâmplat tot datorită puterii cristalului. Era o noapte senină, cu lună plină şi cerul avea o culoare ciudată: albastru-roşiatică. Unii vorbeau că apăruseră şi fetiţa şi băiatul în noaptea aceea, amândoi îmbrăcaţi exact cum erau la petrecera de la Palat. Timpul trecea şi oamenii tot povesteau de misterioasa lor dispariţie. Unii spuneau ca îi vedeau trecând prin faţa Palatului, sau că textele din noile piese de teatru erau scrise de ea şi de Paul, însă nimeni nu putea să spună cu exactitate ce se întâmplase în seara aceea la Palat.

Şaptezeci de ani mai târziu, în timpul Revoltei din Paris, Palatul Tuileries a fost complet distrus. Pe locul unde fusese, existau cateva porţiuni de pământ roşiatic. Strănepoţii şi copiii acestora aveau o deosebită plăcere să se adune pe locul fostului Palat şi să povestească ceea ce credeau ei că se întâmplase cu două sute de ani în urma, în acea seară de vară la Palat.

În anul 2002, scriitorul Paul Auster lansează o provocare cetăţenilor americani de a scrie poveşti adevărate despre vieţile lor, să facă un adevărat portret al Americii prin povestirile pe care aveau să le scrie. Astfel, dintre patru mii de povestiri primite, acesta alege o sută optzeci şi aşa ia naştere volumul ‘True Tales of American Life’. Tânăra debutantă, pentru prima oară publicată într-un volum colectiv, cel a lui Auster, Anne Gray îşi face debutul anul imediat următor în lumea scriitorilor cu romanul ‘Povestea Cristalului din Palatului Tuileries’. Ajunge în scurt timp să fie tradusă în zece ţări. Ajunsă în Franţa, la lansarea romanului, scriitoarea Anne Gray îşi face apariţia într-o rochie din mătase albă şi simplă, singura ei bijuterie fiind un colier masiv cu un cristal albastru. În lunile următoare, romanul ajunge best-seller în Franţa. Câţiva ani mai târziu, Anne Gray anunţă că banii obţinuţi din vânzarea romanului său, vor fi folosiţi pentru reconstruirea Palatului Tuileries.

Zece ani mai târziu, actorul, regizorul şi scriitorul FPJ. lansează site-ul ‘Ficţiuni Reale’ unde sunt invitaţi să participle toţi cei care doresc să scrie o poveste şi să fie publicaţi. Într-o seară frumoasă de iarnă, tânăra Anné, după vizionarea unei piese de teatru în care joacă şi el, îl aşteaptă după spectacol şi-i dă textul pe care îl scrisese pentru proiectul ficţiuni reale ‘Magia cristalului albastru’.

Anné purta în acea seara, pe mâna dreaptă un inel masiv cu cristal albastru, care în lumina neoanelor căpăta nuanţe de roşu şi violet.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: