Monthly Archives: Decembrie 2012

un om senzational

Un om senzational este tanarul regizor Marcel Top. Am descoperit ceea ce am scris eu pe 28 mai, 2011 despre el.

Nimic nu s-a schimbat. A ramas acelasi om senzational. Si va ramane in continuare. Ceva totusi s-a schimbat: revista despre care vorbeam in articol nu a mai aparut, insa interviul realizat atunci a aparut zilele trecute pe Hotnews.

Actorii sunt copiii paradisului. Isi sacrifica viata personala si o daruiesc celorlalti asa vorbeste Marcel Top despre actori in general si despre viata din spatele scenei.

În ultimul timp, mai mult de un an şi ceva, am cunoscut oameni extraordinari, care prin felul lor de-a fi, mi-au schimbat un pic viziunea despre lume.

Nu sunt foarte mulţi, dar sunt esenţiali: regizori şi scriitori, actori,  jurnalişti, fotografi şi nu în ultimul rând,  prietenii mei.

 Pe Marcel Ţop, l-am întâlnit prima dată în Cafeneaua Nottara. Şi nu demult. Puţin înainte de 1 martie. Mi s-a părut un om ok. Auzisem de el, însă nu ştiam prea multe despre ceea ce făcuse. Ştiam că este regizor, că are o piesă care se juca deja la Nottara şi că mai urmează încă una. Şi-atât. Am ajuns acasă şi evident am dat un search pe Google. Ce am citit, m-a impresionat: în afară de faptul că a semnat regia pentru piese reprezentative de teatru, jucate atât pe scena underground din România cât şi pe scena clasică, cu o distribuţie impresionantă că este şi actor, că a plecat din Baia Mare şi a fost descoperit de Marcel Iureş, ceea ce m-a surprins şi mai mult a fost că are aceeaşi vârstă ca şi mine. „E mic, mi-am zis, dar mare”. Mi-ar fi plăcut sa ştiu mai multe despre el: cum a început, cu cine îi place să lucreze, ce îl atrage mai mult: teatrul clasic sau cel independent, ce mai vrea să pună în scenă, etc… Şi am avut ocazia să primesc aceste răspunsuri, într-o seară, în cafenea, înainte de „Cabinierul”.

A fost o discuţie prietenească – i-a fost luat un interviu de o prietenă a mea –  pentru revista ce urmează să o scoatem pentru Teatrul Nottara. Mi-a făcut plăcere să-l ascult. A vorbit atât de sincer despre începuturile lui, despre studenţia lui, despre puterea lui de a se reinventa şi despre Teatrul Nottara, evident.

Sunt foarte multe de spus, dar nu pot să scriu mai multe. Ar însemna să fac eu public interviul aici şi nu asta este rostul a ceea ce am scris. Eu asta am simţit că trebuie să scriu şi asta am şi făcut.

 Pe voi, vă invit să veniţi la Teatrul Nottara unde veţi primi revista și veţi găsi interviul cu Marcel Ţop. Unii dintre voi îl cunoaşteţi personal, alţii veţi căuta pe Google să vedeţi cine este.

Eu pot să vă mai spun doar atât: este un om senzaţional!

 Revista despre care vorbeam, se va numi: ”Un teatru PE bulevard”- Nottara

 P.S. în curând la Nottara…


accident

Stăteam lungită pe canapeaua din living, gândindu-mă la întâlnirea din seara asta. Eram un pic vrăjită de ea, sau mai bine zis eram cuprinsă de magia sărbătorilor de iarnă. Aveam chef să mă îndrăgostesc! Mă întâlneam cu EM. Ne conversam de mult timp prin sms-uri, messenger sau câteodată telefon, fără însă, ca niciunul din noi să aibă curaj să facă primul pas și să zică „hai să ne vedem”. Până în seara asta. Știam ce o să port, până și parfumul îl alesesem. Ceva sexi, dar nu ostentativ. Mergeam totuși în casa unui bărbat și voiam să mă simt bine. Led-ul telefonului anunța un sms „Bulevardul Timișoara nr. 63. Să mă suni când ești la Plaza. Trebuie să cobor să te iau. Nu funcționează interfonul”. Mă ridic, mă îmbrac: jeanşi strânși pe picior – vin foarte bine fetelor slabe cu picioare lungi – un tricou simplu, alb, şi peste el un pulover negru, simplu, peste fund. Decid să-mi fac picioare de 2 metri, așa ca îmi pun tocuri. Aleg un colier masiv, sunt la modă anul acesta şi îmi vin şi foarte bine, un parfum discret, green-tea, fără machiaj- n-am nevoie, îmi iau un paltonaş din caşmir strâns pe corp, iau vinul din frigider și cobor la mașină.

O găsesc pe Suzi, mașina pe care o conduc, în spatele blocului. Descui, urc şi îi scriu lui EM „ajung în 10 minute”. Am emoții. Mă calmez și pornesc motorul. Ajung în Timișoarei 63 și cred că tipul din fața blocului pe care îl am în față este EM. Parchez și aștept să vină să mă ia. Se apropie de mașină, îmi deschide portiera, îmi ia sticlele cu vin și îmi întinde mâna ajutându-mă să cobor. Apoi închide portiera. „E pe gustul meu” zic în gând, încui mașina și mă întorc spre el:

–          Bună! îi zic și mă apropii de el și-l pup pe obraji.

–          Buna! îmi răspunde, fără însă să-mi întoarcă pupatul pe obraji. Haide, zice și mă apuca ușor de braț, să urcăm!

Urcăm în apartamentul lui. Era un apartament cochet, aranjat cu gust. Mă ajută să-mi scot paltonul, mă fac comodă şi mă întorc spre el:

–          Ți-am adus un cadou, îi spun. E un cadou de casă nouă. Dar o să bem și noi din el!

–          OK! zâmbește fin și se întoarce cu două cupe de șampanie. Nu avem altfel de pahare.

–          Sunt bune și astea. În cămin beam din căni de ceai, deci astea sunt lux.

Îi zâmbesc în timp ce mă așez confortabil pe canapea. Îi fac și lui semn să se așeze lângă mine.

EM face excelent pe gazda, lucru care îmi place foarte tare. Toarnă vinul în cele două cupe de șampanie într-un fel deosebit. Elegant, cu gesturi artistice. Le umple și le ciocnește înainte să mi-o întindă. Apoi se așează lângă mine pe canapea. Stăm unul lângă celălalt pregătindu-ne să gustăm din vinul pe care îl adusesem. Până să dăm noroc, EM începuse să se joace cu părul meu.

–          Mă ciufulești, îi zic și mă apropii mai mult de el.

–          Lasă că îți stă bine, zice și mă trage ușor de păr.

–          Noroc! zic și iau cupa de șampanie, o lovesc ușor de a lui și fără să-l privesc, iau o gură de vin.

–          Noroc! zice EM și continuă: când dai noroc cu cineva, privești persoana respectivă în ochi.

–          Să mai dăm o dată, îi șoptesc.

–          Noroc! zicem amândoi și sorbim din cupele de șampanie, fără să ne luăm privirea unul de la celălalt.

Mă simțeam amețită, deși eram la prima gură de vin. Era o stare de amețeală plăcută. Mai iau o gură de vin, timp în care îl studiez pe EM: e un bărbat frumos, atletic. Are trăsături frumoase. Are buze frumoase și ochi frumoși, calzi. EM vede că îl studiez și precizează:

–          Joc tenis, dar ar cam trebui să slăbesc vreo patru kilograme.

–          E în regulă, îi zic și îmi pun mâna dreaptă pe abdomenul lui. Nu cred că-i nevoie. Îți stă bine așa la un metru și cât ai? 1.85? 1.90? îl întreb în timp ce-l mângâi ușor, puțin intimidată de distanța mică dintre noi.

EM se uită mirat la mine, ceva de genul „nu pot să cred că mă întrebi lucrul ăsta” și-mi răspunde sec: 1.85. Începe să râdă. Îmi ia mâna de pe el și o apropie de gură. Îi simt respirația pe degete și căldura buzelor, fără să i le ating. Chiar are buze frumoase! Se oprește însă la jumătatea gestului, mă privește și mă întreabă râzând:

–          Tu câte kilograme ai zână? 50?

Prima reacție a fost să-mi retrag mâna dar nu am făcut-o. I-am împins-o sugestiv, semn că așteptam să mi-o sărute.

–          54, zânule!

Îmi retrag ușor mâna proaspăt sărutată și îi ofer cupa lui de șampanie.

–          De unde știai că-mi place vinul demisec?  mă întreabă.

–          Mi-ai spus. Nu uit așa repede. Hai, povestește-mi cum e cu fotografia? Ți-am văzut site-ul. Ai poze reușite.

Îmi povestește pe scurt de unde atâta pasiune pentru fotografii și că ar vrea să facă mai mult.

–          Ești un om cu multe pasiuni! îi spun râzând. Nu știam.

–          Pasional poate! îmi răspunde și mă trage de păr. Hai, lasă că nu te-am tras prea tare, zice înainte ca eu să mai comentez ceva.

În tot acest timp în care îmi povestea, pentru că era o gazdă perfectă, a avut grijă ca paharele noastre să nu fie niciodată goale. Îmi plăcea vinul pe care îl alesesem. Completa perfect starea mea de bine și conversațiile noastre.

–          Nu am văzut pe site poze pe parte de fashion. Am văzut beauty, dar nu și fashion.

–          Mda, nu prea umblu eu pe la prezentări de modă. Dar m-am gândit să fac și o secțiune fashion.

–          Te ajut dacă vrei. Eu scriu din când în când la o revistă de modă on-line. Pentru fashionandbeauty.eu și primesc tot felul de invitații la diverse evenimente. Poți să vii cu mine. Tu faci pozele, eu textele.

–          Da, aș veni. Și ce ai scris ultima dată pentru ei? mă întreabă și îmi dau seama că îl interesa ce i-am povestit și nu o face doar din politețe.

–          Destinații la modă. Așa se numește. O colecție haute couture și pret-a-porter de destinații de vacanță. Auzi?

–          Da, zână.

–          Noi am băut o sticlă jumate de vin până acum.

EM se uită într-un fel anume la mine. Cred că este un fel de afecțiune, asta dacă nu mi se pare mie de la paharele băute. Se apropie de mine și vrea să mă ia în brațe. Mă întorc cu spatele la el și îmi pun capul pe picioarele lui. Ne jucăm cu mâinile. Mă uit la el. Mă atrage, îmi place. Și mă lasă să-l privesc. Cum stăteam eu cu capul pe picioarele lui, vedeam luna. Era lună plină. Albă, de porţelan. Parcă şi ea ne privea pe noi. Discret ce-i drept, dar ne privea. Cumva ne supraveghea. Mi se părea ca văd şi nişte fulgi. Aveam în suflet spiritul Crăciunului şi lucrul acesta mă făcea şi mai sentimentală. Mă ridic și EM îmi oferă paharul lui.

–          Vino! îi spun aproape șoptit, în timp ce-i iau paharul din mână și-l pun pe măsuța din fața noastră.

Îl iau de gât și-l trag spre mine. Cu mâna dreaptă mă joc in părul lui, în timp ce cu mâna stângă îl ating ușor pe buze, ochi, nas, apoi pe gât. Mă apropii și mai mult de el și îmi plimb buzele pe gura lui, fără să-l sărut. Aproape că nici nu-l ating. Îl ating totuși, dar foarte ușor. Apoi cobor ușor pe gât. Îmi place cum miroase pielea lui. Îl gust puțin. Îmi place.

–          Îmi place parfumul tău, zice EM și îmi dau seama că în toate momentele astea și el m-a gustat puțin, așa cum am făcut și eu. Și îmi place cum miroase pe pielea ta. E fin. Ca și tine. Ți se potrivește foarte bine.

EM mă trage spre el și începe să mă sărute pe gât. Apoi, mă mușcă ușor și coboară încet pe spatele meu. Nu-mi dau seama exact dacă îmi place ce mi se întâmplă sau este doar efectul vinului pe care l-am băut. Nu-i răspund.

–          Mi-e cald, îi zic. Hai să mergem în balcon!

–          Dezbracă-te! îmi zice el. Ești prea îmbrăcată. Te aștept în balcon.

Sufrageria lui EM avea un balcon spaţios, pe care îl închisese şi îl amenajase foarte frumos. De-acolo, eram parca mai aproape de luna de porţelan şi de jocul fulgilor de nea.

Chiar mi-era cald, așa că îmi scot sutienul și puloverul negru– oricum mă incomodau, iau pachetul cu țigări și merg în balcon un pic derutată. EM îmi citește gândurile, mă apucă de mână și mă așează pe genunchi. Mă întind după brichetă. EM mi-o ia înainte. Îmi ia țigara din mână și mi-o aprinde. Trage un fum și mi-o înapoiază. Eu sunt puțin uimită și în loc de mulțumesc, îl pup pe obraz. Fumam pe rând din aceeași țigară.

–          Hai să tragem amândoi din țigară, în același timp. Dar fără să ne sărutăm.

EM se uită lung la mine, neîncrezător zice OK și mi-o ia din mână. O ține între degete ca pe o săgeată de darts și mă invită să mă apropii. Începem jocul cu țigara. Era un joc în inițierea unui sărut, nicidecum să fumăm amândoi dintr-o țigară în același timp. Mâna dreaptă, mâna cu care îl țineam pe EM de gât, îmi alunecă pe pieptul lui. Mi-o strecor pe sub tricou. Îl mângâi pe piept, îmi place pielea lui fină și mă opresc din jocul ăsta cu buzele și săruturi. El lasă țigara în scrumieră. Îmi retrag mâna dreaptă și-i ating cu degetele buzele. Mă mușcă de mână și vrea să mă sărute. Apoi, se ridică brusc, moment în care mă dezechilibrez. Oare de la vin? Cred că din cauza lui totuși. Mă așează pe scaun în locul lui, mă pupă pe păr și îmi zice că a uitat complet de muzica. Eu răsuflu ușurată. Din cameră se aude Scorpions. Se întoarce în balcon unde mă lăsase, mă ia de pe scaun și începem să dansăm.

Din cameră se auzea Still Loving You. EM și cu mine ne lăsăm purtați de melodia pe care o auzeam și-am început să ne sărutăm. Continuăm așa cât ține piesa, apoi ne oprim, ne uităm unul la altul, ne cercetăm din priviri, el mă pupă pe nas și aprinde o altă țigară. Îi iau țigara din mâna, o pun în scrumieră și îl sărut. Era inutil să mă mai abțin. Îmi plăcea de el. Era pe gustul meu și săruta și foarte bine. De data asta puneam și puțin suflet în sărutul acela. EM îmi răspunde cu aceeași pasiune, în timp ce de dincolo se auzea Show Must Go On. Se oprește, mă privește cu multă afecțiune și îmi șoptește:

–          Ce zici zână? Până și muzica ține cu noi. Show must go on!

Mă împinge în joacă, îmi dă o palmă la fund. „Ai fund mișto, zice el, sâni nu ai tu dar sunt buni și ăștia”, mă ia de mână, mă lipește de el și pe Show Must Go On stăteam îmbrățișați. Eram neliniștită și a simțit asta.

–          Relaxează-te! îmi zice și îmi masează umerii. Nu trebuie să-și fie teamă. Nu se întâmplă nimic din ceea ce nu dorești să se întâmple.

Din balcon am trecut în camera de zi, apoi  în dormitor unde ne-am trântit amândoi în pat. Stăteam întinși pe spate, eu cu capul pe brațul lui stâng și ascultam muzica. Eram mai liniștită acum. La fel și el. Muzica se auzea parcă din ce în ce mai tare. Era doar o iluzie. Eu voiam sa fie așa, să mă simt bine. Ne uitam în tavan și niciunul nu zicea nimic. Mă întorc cu fața spre el, zâmbind. Îl pup pe umăr și mă apropii și mai mult de el.

–          Îmi era dor de tine! îi șoptesc.

–          Și mie de tine! îmi răspunde.

–          Nu ne-am văzut de 18 ani.

–          Nu. Nu ne-am mai văzut de 12 ani, de la accidentul meu. De 18 ne cunoaștem. Îți mai amintești de accident?

–          Da..

–          Ai fost prima mea iubită după accidentul acela. Practic începusem o altă viață. Și tu ai fost acolo. Știi?

–          Nu am cum să uit! Așa cum nu pot să uit vreodată prima mea noapte de dragoste. Ai fost primul meu iubit! Când eu aveam 18 ani. Tot după un accident avut înainte să intru la facultate. Tu îți mai amintești?

–          Cum să nu, zână! Nu-mi vine să cred. Nu te-ai schimbat deloc! Arăți exact ca în facultate!

–          Hai să fie această noapte, Crăciunul nostru! îi şoptesc.

–          De fapt, zice EM, or să fie toate Crăciunurile pe care nu le-am făcut împreună!

Din cealaltă încăpere se auzea Scorpions cu Still Loving You.

–          Știi, îi zic și mă întorc și-l iau în brațe, eu still loving you.

–          Și eu still loving you! îmi zice și mă sărută pe păr.

Mă las mai jos și mă așez confortabil pe pieptul lui. Îl mai sărut de câteva ori, închid ochii și adorm.

O noapte magica din ‘Nopti Magice in Miez de Iarna’ concurs sponsorizat de Luxury Gifts.


crize in varianta gay

‘Parca-i o singura zi, una singura, lunga, lunga, lunga. N-are nume, n-are numar. Ai vrea s-o prinzi din zbor, s-o iei de gat si s-o intrebi: cum te cheama? […] spune!’ asa se intampla cand te indragostesti. Si dupa ce te indragostesti, ce se intampla? Iubesti! Simplu.

Crize in varianta gay este piesa care ne vorbeste despre iubirea dintre doi oameni de acelasi sex.

Este o piesa care vorbeste simplu, pe intelesul tuturor, indiferent pe cine iubim, despre banalitatea relatiilor, despre rutina intr-o relatie si despre ce se intampla cand nu-ti mai gasesti partenerul atragator si parca nimic nu mai este interesant.

Suna cunoscut? Sunt cunoscute toate acestea! Viziunea regizorilor Daniel Ionescu si Mihai Vantu armonizeza perfect cu minimalismul decorului, cu momentele de dans si cantecele live, cu jocul foarte bun si convingator al celor doi actori, Ionut Grama si Alec Secareanu si cu interventiile absolut delicioase ale celor doua protagoniste: Cristina Gavrus si Lacramioara Bradoschi.

Mi-a placut foarte mult. E diferit de tot ceea ce am vazut pana acum, de musical-uri romanesti vorbesc. Mi-a placut textul – mi-am amintit cu drag de teatrul absurd, mi-au placut muzica, mi-au placut interpretarea, dansul si locul.

Asadar, dragostea este prezenta in mai multe forme si de mai multe genuri si reuseste de fiecare data sa surprinda si sa genereze trairi si reactii neasteptate.Trebuie doar sa stii sa o primesti, sa o accepti si sa o daruiesti.

crize


miss daisy

Eram curioasa sa o vad pe Maia Morgenstern intr-un rol  de vaduva capricioasa, autoritara si aroganta.

Miss Daisy si soferul ei este pusa in scena de regizorul Claudiu Goga, dupa textul  lui Alfred Fox Uhry si ii are in distributie pe Mircea Rusu, Mircea Drimbareanu si Maia Morgenstern.

Este o piesa despre neacceptarea si apoi despre acceptarea  oamenilor cu care interactionam.

Pe parcursul a doua ore si un pic, traduse in douazeci de ani, ne lovim de vaduva evreica si aroganta ei datorata pozitiei sociale si de flegmaticul dar inteleptul ei sofer, Hoke, de confruntarea problemelor segregarii si antisemitismului si in final de apropierea dintre cei doi.

Ceea ce m-a impresionat foarte tare a fost ducerea personajelor, Miss Daisy si a soferului ei, pana la varsta de nouazeci de ani, atent studiata si foarte bine interpretata transmitand emotii puternice, fara a avea parte de un decor sau machiaj excesiv.

Este o piesa calda, cu toata rautatea si autoritatea lui Miss Daisy. Este o piesa despre iubirea descoperita progresiv si transmisa publicului, o piesa frumoasa cu actori exceptionali.


muzica de film cu aroma de jazz

A-nceput de ieri sa cada. Cate-un fulg, acum a stat. Si odata cu acest fulg, am inceput sa fim prinsi de magia serilor geroase de iarna cu luna de portelan, a ceaiului fierbinte cu rom si scortisoara si de bucuria sarbatorilor de iarna.

Ce lipseste pentru ca seara sa fie cu-adevarat magica? Un film bun si o muzica buna si tabloul este complet. Si daca nu stiti ce sa alegeti, puteti sa veniti sa le ascultati pe cele patru fete minunate Capriccio.

In aceasta perioada, au loc mai multe concerte romanesti, dar dintre acestea merita amintite performantele  Cvartetului Capriccio (Andreea Tanislav, Ana Maria Tanase, Laura Chesauan si Flaminia Nastai).

Muzica de film cu aroma de jazz puteti asculta miercuri, 12.12.2012, la Barka Saffron. Este un eveniment organizat de PINK STRIPE Group si doreste sa aduca in inimile noastre frumusetea filmelor de-odiniara, de data aceasta pe portativ. Veti fi cu adevarat fascinati de viorile si violoncelul celor patru fete, de gazada evenimentului, Barka Saffron, si nu in ultimul rand de organizatori!

pink stripe


%d blogeri au apreciat asta: