Monthly Archives: Noiembrie 2012

dorinta

Dorinta era numele unui tramvai din New Orleans care ajungea in cartierul saracacios, unde locuiau Stella si Stanley Kovalsky din piesa ‘Un tramvai numit dorinta’ a lui Tennessee Williams.

In varianta propusa de regizorii Andreea si Andrei Grosu, aveam de-a face cu doar patru dintre personajele lui Williams. Cele principale. Si un decor impresionant intr-un spatiu restrans.

Scena este rotunda, se invarte si este in mijlocul incaperii, oferind astfel publicului posibilitatea de a-i admira in toata frumusetea lor pe cei care dau viata personajelor.

Ceea ce ne ofera cei patru actori exceptionali pe parcursul a doua ore este o tragedie a neintelegerii. Avem de-a face cu Blanche DuBois care trece cu usurinta de la senzualitate la cruzime, ea insasi este cruda si va ramane pana la sfarsitul piesei. Aceasta cerseste bunatatea celor din jur, insa tocmai bunatatea ii lipseste. Il descoperim pe Stanley Kovalsky, grobian, crud, brutal si pe micuta Stella care se complace in trivialitatea prietenilor sotului ei, dar care isi iubeste caminul si sotul. Aparitia lui Mitch aduce in prim-plan bunatatea si umanul din piesa: problemele de sanatate ale mamei acestuia, dorinta de a-l vedea insurat, sentimentele pe care le nutreste pentru frumoasa Blanche, toate acestea vin in creionarea cat mai detaliata a personajelor lui Williams.

Autorul prezinta treptat suferintele personajelor sale, urmand ca abia in final sa ajunga la cele mentale.

Asadar este o piesa care ne vorbestea despre iubire si ura, bunatate si cruzime in acelasi timp si are o poveste de care nu te mai poti desparti.

Distributia: Mihaela Trofimov, Nicoleta Lefter, Liviu Pintileasa si Richard Bovnoczki

Scenografia: Vladimir Turturica

Regia: Andreea si Andrei Grosu


roz

Viitorul suna roz! Asa vad eu viitorul unitatilor de stocare. Daca ma raportez la momentul acesta, azi, 2012, eu ma multumesc cu memoria laptopului meu, o colectie de CD-uri unde mi-am pus poze mai vechi si filmulete din vacante si memory stick-uri.

Chiar ma gandeam ca as putea sa-mi iau un HDD extern la promotie, acum in prag de sarbatori. Asa pot sa pastrez  si mai multe amintiri: fie vizuale, auditive sau scrise. Dar acest lucru se intampla astazi, aici, acum.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Spuneam ca viitorul suna roz. Da! Suntem intr-o continua inovatie. Tehnologia avanseaza, oamenii descopera lucruri noi si tot timpul ne reinventam. Suntem conectati la era tehnologiei. In curand cartile or sa dispara, au aparut kindle-urile, televizoarele si ele, avem tablete si smartphone si posibil ca si intalnirile fie ele romantice, fie de business sa dispara. Avem retele de socializare. Poti sa-ti pui acolo sentimentele, impresiile, sa iesi la o cafea (s-au inventat cafenele retelelor de socializare), poti sa citesti stirile sau sa asculti muzica, pe care ai putea sa o imparti cu cineva drag tie.

In evolutia uimitoare a device-urilor, asa cum se prezinta ea la ora actuala, unitatile datelor de stocare vor deveni un accesoriu indispensabil, la moda. Nu as sti sa-l definesc acum. Ma adresez deopotriva femeilor, barbatilor si copiilor. Dar va deveni un accesoriu la moda. Poate sa fie doar o simpla conexiune foarte rapida la internet si atunci poti sa-ti stochezi toate datele in Cloud.

Da, Cloud, cu siguranta va fi viitorul. Pink Cloud. Va fi ca un living impresionant, unde vei avea carti, filme, poze, ziare, televiziune, radio si o ceasca cu ceai. Poti sa-ti inviti acolo toti prietenii tai, atata timp cat ai o conexiune ultra-rapida la internet si un device de ultima generatie cumpart dintr-un magazin online performant.

pink @superBlog 2012


frumusetea copilariei

Frumusetea si puritatea copilariei m-au urmarit toata viata. Imi amintesc cu emotie si bucurie vacantele de la bunici sau concediile facute impreuna cu parintii mei in tara. Nimic nu era mai frumos decat sa iti petreci vacanta la tara, in natura, sa te cateri in copaci, sa furi cirese, piersici, caise sau mere si sa faci baie in raul care trecea prin sat.

Am crescut desculta, manacand salata verde, rosii, castraveti si ridichi direct din gradina sau band laptele de la ugerul vacii. Uneori, mai simt mirosul de fan proaspat cosit, al fragilor din gradina sau al merelor coapte.

Odata cu trecerea anilor, am crescut si odata cu varsta au crescut si grijile. Job-ul, casa, masina, mancarea fac parte din viata de zi cu zi. In fiecare zi suntem obligati sa facem alegeri si ne straduim sa fie cat mai corecte. Si cat mai sanatoase!

Presa de astazi este plina de articole despre un trai sanatos. In fiecare zi se nasc nutritionisti, peste noapte apar tot felul de diete de slabit, de tonifiat, de ingrasat, sau se recomanda tot felul de salate, fructe, seminte si sucuri dar tot mai mult ne indepartam de esential. Suntem romani. Avem produsele noastre. De ce sa nu le promovam?

Mi-a placut standul produselor romanesti pe care l-am gasit in Real atunci cand mi-am facut cumparaturile. Din curiozitate, am citit comunicatul de presa pe care l-au dat. As veni cu o completare la produceti romaneste, vindem romaneste! Consumam romaneste! Aceasta ar fi o modalitate de a arata ca ne pasa si ca-i sustinem. Consumand produsele noastre, incurajam producatorii. Fie micii producatori, fie marii producatori. Incurajam distribuitorii. Si poate incet incet o va face din ce in ce mai multa lume. Si nu am mai fi dependenti de importuri. Am valorifica bunatatile noastre. Consum mare, cerere mare! Si acesta ar putea fi un nou inceput!

Mi-a placut sentimentul pe care l-am avut atunci cand mi-am facut cumparaturile. Parca am gustat putin din copilaria de mult apusa. Dar ea nu e apusa. Ea exista in fiecare dintre noi. Trebuie doar redescoperita. Gasisem ceva nou in Real si totusi vechi: fericirea de a fi roman! Dar nu doar aceasta este frumusetea cumparaturilor facute in Real. Adevarata frumusete era ca pe langa faptul ca am avut de unde alege produse romanesti, am avut puterea sa ma reintorc la copilaria mea pura, de-odinioara. Si pot sa fac lucrul acesta oricand doresc.

Nostalgie la superBlog 2012.


magie albastra

La inceputul secolului al XVI-lea, odata cu sfarsitul dinastiei Valois, Franta a reusit sa iasa din conul sau de umbra si a intrat in cea mai fasta perioada din istorie. De la Regele Ludovic al XIV lea la Revolutie, Franța a dominat scena internaționala pe plan militar, diplomatic si cultural.

In vremea aceea, copiii servitorilor Palatului Tuileries se strangeau si se jucau in maghernitele Parisului. Erau perioade grele pentru oamenii de rand si pentru familiile acestora.

Palatul  Tuileries era situat pe malul drept al Senei, vis-a-vis de Place de la Concorde si aproape de Louvre. In acea perioada, la doua dintre hotelurile din Paris, Guénégaud si Bourgogne exista cate o trupa de teatru care unindu-se au dat nastere Comediei Franceze sau Trupa Regelui, cum va avea sa fie cunoscuta ulterior.

(Palatul Tuileries la 1600)

Micuta Anne era destul de inalta pentru un copil de varsta ei. Avea zece ani. Era delicata, firava, blanda si ascultatoare. Era fata unei servitoare de la Palat. Avea pielea alba si ochii verzi-caprui si era foarte isteata. Era printre favoritele Ellei, una dintre printese. Aceasta avea grija de ea, ii pusese meditator si o invata sa se poarte pentru ca voia sa o faca menajera ei personala cand va avea cincisprezece ani. Din cand in cand ii dadea cate o rochita cadou sau bijuterie de care ea se plictisea, tocmai ca sa-i cultive bunul gust.

In acea zi frumoasa de vara, Ella dupa ce servi micul dejun o cauta pe fetita.

–          Anne, Anne! Vino degraba! Am ceva sa-ti dau.

–          Imediat, se auzi glasciorul suav al fetei.

Fetita isi termina treaba, o ajuta pe mama ei la ingrijitul plantelor din Gradinile Tuileries, se spala pe maini si se duse la Mademoiselle Elle.

–          Uite, ii zise aceasta. Acesta este un colier cu cristal albastru. In seara aceasta la Palat va fi veselie mare. As vrea sa-l porti, impreuna cu rochita alba pe care ti-am dat-o data trecuta. Ti-l fac cadou. Sa-l pastrezi bine!

–          Da, da, spuse fata cu emotie in glas. Am sa-l pastrez cu pretul vietii mele. Este cel mai frumos colier pe care l-am vazut vreodata. Sunteti sigura ca nu-l mai doriti? Pare atat de scump…

–          Eh, un fleac! Nu-i asa valoros. Dar tu sa ai grija de el. Ti se potriveste!

De indata ce-l lua din mana Ellei, micuta simti o caldura ca-i inunda intregul corp. Cristalul albastru, parca se facuse acum un pic rosiatic. Era sigura ca doar i se pare si ca acea caldura era doar din cauza emotiilor.

–          Dar ce se intampla diseara? Intreba fetita cu glasul tremurand si simti din nou acea caldura si dintr-o data avea senzatia ca glasul nu-i mai tremura. Ce se intampla diseara la Palat? Intreba Anne pe un ton cu totul nou.

–          Diseara se va juca prima piesa de teatru, aici la Palat. Adica niste oameni, actori se numesc, vor recita versuri, din Racine. Dar nu asa…pur si simplu. Cu intonatie! Cu emotie! Cu sensibilitate! O sa te chem sa vezi.

–          As vrea si eu sa spun versuri. Poate data viitoare, zise fetita surazand usor, foarte sigura pe ea.

–          Trebuie sa ai forta, sa fii curajoasa si sa le poti tine minte. Sa le rostesti fara sa te-ncurci! Tu esti timida, delicata si nu ai aceasta putere.

–          Dar puneti-ma la incercare! se ruga fetita de Elle, aproape cu lacrimi in ochi. Pot sa tin minte am si forta si am si curaj, continua ea, plangand.

Elle se uita putin uimita la ea. Parca nu o recunostea. Era schimbata. Dintr-o data, parea o alta Anne.

–          Prea bine, micuto. Data viitoare am sa vad ce-ti poate pielea cu-adevarat! Acum, hai ajuta-ma sa ma pregatesc! Trebuie sa-mi impletesti parul, sa-mi cosi un nasture si apoi poti sa faci ce vrei. Diseara sa vii prin usa din dos de la salon. O sa-ti gasesc un loc unde sa poti vedea, fara sa fii vazuta!

Orele treceau, invitatii se adunau la Palat si toata audienta era nerabdatoare sa vada primul spectacol al Trupei Regelui.

Micuta Anne statea in spatele unei perdele, cu colierul cu cristal albastru in mana. Asa simtea ea ca trebuie sa-l tina. Pe masura ce actorii isi spuneau rolurile, ea repeta cu voce inceata dupa ei, apoi cu voce din ce in ce mai tare, fara sa-si dea seama ca de fapt stia versurile fara sa le fi citit vreodata. Pana intr-un final cand cineva le-a facut semn actorilor sa se opreasca si in incapere se auzea doar vocea ei. Dupa cateva minute de ascultare, spectatorii au inceput sa apalude. Trezita ca dintr-un vis, Anne se opri brusc si scapa colierul din mana. Cristalul se sparse in sapte bucati. Fetita ridica una dintre ele si iesi plangand din salon. Una dintre slujnice intra si stranse restul de bucati de cristal si iesi sa le arunce. Anne, cu ochii in lacrimi o opri si o ruga sa o lase pe ea sa arunce resturile. Fetita le stranse cu grija insa din graba se taie intr-unul dintre ele. Sangele ii tasni si dintr-o data bucatele mici de cristale se facusera purpurii. Uimita, fetita se apleca asupra lor si o lacrima ii curse pe cristale. Iesi cu mana insangerata si cu bucatile de cristal prin usa din spate a bucatariei, care dadea inspre padure. Iesise doar in rochita ei subtire alba si cu pantofiorii cei buni si cu ochii in lacrimi. Se indrepta spre padure.

Ceasul batu de ora douasprezece noaptea. Invitatii plecasera, iar servitorii se apucasera sa stranga in urma lor. Dupa vreo trei- patru ceasuri, una dintre slujnice remarca lipsa fetitei. Se isca o adevarata zarva. Nimeni n-o vazuse. Toti isi aminteau momentul spargerii cristalului, iar apoi fetita disparuse pur si simplu. In zadar au cautat-o curtenii cu cainii de vanatoare, copiii sau slujitorii, parca o inghitise pamantul!

Anii au trecut, a urmat Revolutia Franceza, moment in care Trupa Regelui a fost arestata. Actorii au fost inchisi. Prin Paris umbla vorba ca fetita avea puteri magice datorita cristalului. Ca disparuse datorita puterii lui si ca actorii fusesera inchisi datorita ei si cristalului. Acesta ii dadea puterea de a face lucruri nefacute si fapte nemaiintalnite. In locul unde disparuse fetita, in noptile cu luna plina, pamantul avea o culoare stranie. Cateodata era usor albastrui, cateodata rosiatic sau galben. Sase ani mai tarziu, Trupa Regelui a fost eliberata. Toata lumea credea ca minunea s-a intamplat tot datorita puterii cristalului. Era o noapte senina, cu luna plina si cerul avea o culoare stranie: albastru-rosiatica. Unii vorbeau ca aparuse si fetita in noaptea aceea, cu rochita ei alba si cu pantofiorii de bal, cu parul balai si cu ochii in lacrimi.

Timpul trecea, oamenii tot povesteau de misterioasa disparitie a fetitei, unii spuneau ca o vedeau trecand prin fata palatului, sau era prezenta la piesele de teatru, altii o auzeau recitand, insa nimeni nu putea sa spuna cu exactitate ce s-a intamplat in acea seara la Palat.

Saptezeci de ani mai tarziu, in timpul revoltei din Paris, Palatul  Tuileries a fost complet distrus. Pe locul unde fusese, existau cateva portiuni de pamant rosiatic. Stranepotii si copiii acestora aveau o deosebita placere sa se adune pe locul fostului palat si sa povesteasca, sau mai bine zis sa-si imagineze ce se intamplase cu doua sute de ani in urma, in acea seara de vara, la Palat.

In anii ’ 90, la Conferinta Internationala a Geologilor, tanara rusoaica Anne Bulgakov a pasit in sala de conferinta imbracata intr-o rochie de matase alba, purtand pe  mana dreapta un inel cu un frumos cristal rosu, care lumina parca intreaga incapere. Avea sa le vorbeasca celor prezenti despre noua sa descoperire. Cristalul cameleon. Descoperit mai intai in Madgascar, apoi cateva exemplare in Rusia, SUA si Turcia. Era vorba despre noul cristal camaleon. Un granat care putea sa-si schimbe culoarea la o lumina puternica din albastru in verde sau la o lumina alba, in purpuriu. Era o descoperire unica si se spunea ca avea puteri nebanuite. De asemenea putea sa se faca la diverse intensitati ale luminii roz sau chiar mov.

Tanara Anne Bulgakov declarase la coferinta de presa, ca o parte din banii obtinuti dupa descoperirea granatului vor merge in Franta, la Paris, pentru reconstruirea Palatului Tuileries.

magie la superBlog 2012.


Schönberg

Tradus inseamna Dealu Frumos.

Gandindu-ma doar la traducerea din limba germana, ma duc cu gandul la un loc frumos. Un loc cu oameni frumosi si neobisnuit de simpli, care au reusit de-a lungul timpului sa-si pastreze aceste calitati.

Nu am vazut acel loc. As minti daca as spune ca da. Dar am vazut putin din el, intr-un scurt-metraj (Fata din Transilvania), un trailer pentru un film documentar participant la Festivalul International de Film, Diaporama si Fotografie de la Voronet (https://vimeo.com/53414636) si am citit cate ceva pe un blog care apartine unor oameni din acel sat (Asociatia Oameni pentru Arta).

Si am ramasa fara cuvinte. Acel loc exista si e minunat! Si m-am bucurat ca exista oameni care vor sa-l arate lumii. Pentru ca se pare ca lumea a cam uitat de el.


%d blogeri au apreciat asta: