satisFUCKtion

‘Scapa cine poate’ – premiera in Utrecht. Dupa textul  unui tanar scriitor.

Asa scria pe panoul  urias de la iesirea din sala de spectacol, in capatul de jos al scarilor. Undeva, pe fundal, inca se auzea Rolling Stones – (I can’t get no) satisfaction.

‘Scapa cine poate’. Sigur. Este o adevarata provocare sa te strecori pe langa el, sa poti iesi.

Este vorba de finalul piesei ‘Satisfucktion’, pe care am vazut-o de curand la Teatrul Foarte Mic. Si care m-a impresionat. M-a impresionat inca de la inceput si pana la sfarsit, inclusiv panoul acela urias cu ‘scapa cine poate’.

Cum ziceam, se potriveste. Timp de doua ore, povestea te poarta dintr-un orasel din Olanda, in altul, la casa de pe plaja, la mare. Povestea este construita in jurul celor trei personaje. Unul dintre ele, asa cum spune si titlul, fiind dominant.

Tanarul dramaturg ajunge sa le tina companie mamei si fiicei acesteia, pentru doua zile, la casa lor de vacanta, de la mare. Mama, exceptionala Valeria Seciu,  un adevarat  regal actoricesc asa cum ne-a obisnuit, este cea care face tot jocul. De la inceput pana la sfarsit. Are o putere aproape hipnotizanta asupra tanarului scriitor, ca sa nu mai vorbim asupra fiicei sale.

Florina Gleznea, in rolul fetei, face excelent pe umila servitoare a mamei sale, insa in momentele de luciditate, care alterneaza cu cele de nebunie, este stralucitore. Cu dorinte firesti si cu o mare putere de a iubi, asteptand sa fie descoperita.

Dar nu sunt numai trei persoanje. Trei am zis? Nu, sunt patru. Mai este fata goala. Fata goala, pe care o vede doar mama. Si seamana cu ea. Este o proiectie a ei? O proiectie erotica, as putea sa o numesc.

Viziunea regizoarei, Theo Herghelegiu, m-a surprins. Reuseste sa duca povestea intr-un univers frumos, dar inspaimantator.

Decorul ales, covor de iarba si flori inflorite, oglinzi, cufere, haine negre, toate acestea vin in completarea jocului actorilor.

Iarba reprezinta tineretea si prospetimea, oglinda te provoaca sa te privesti (mama este singura care se priveste, nu ii place ce vede, dar continua sa o faca. Traieste cu amintiri din trecut si desfiinteaza pe ceilalti doi), cufarul este simbolul calatoriei, a spatiilor limitate (asa cum faceau mama si fiica de douazeci de ani), iar hainele negre, suferinta.

Ceea ce m-a surprins si mai mult, este inceputul piesei. Este un prolog de 10-15 minute, intr-un cadru neconventional, pe care nu am sa-l uit prea curand.

Totul se intampla la Teatrul Foarte Mic. Va vor insoti pe parcursul calatoriei: Valeria Seciu, Florina Gleznea, Cristian Popa si Mihaela Popa, alaturi de ghidul Theodora Herghelegiu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: