Monthly Archives: Mai 2012

dineu cu prosti

Azi e joi. Aseara am ratat dineul. A devenit un obicei ca in fiecare miercuri seara, sa se organizeze un dineu cu prieteni si cu invitatii acestora.

DINEU, dineuri, s.n. masa de seara (in special de gala). [Pl. si dinee] din fr. diner.

Nu este un dineu obisnuit. Fiecare dintre cei invitati, trebuie sa aduca neaparat un invitat. Conform definitiei din DEX, aceasta reuniune trebuia sa fie de gala.

Cam despre asta este vorba in ’Dineu cu prosti’. Ati ghicit. Invitatul invitatului la dineu trebuia sa fie un prost. Ceea ce face intr-adevar o seara memorabilia. Cu cat era mai prost, cu atat era seara mai reusita.

Pe langa interpretarea actorilor, eu am vazut-o cu Ion Caramitru in rolul lui Pierre Brochant si schimbul de replici savuroase, avem de-a face cu un text foarte bun, vorbim aici de Francis Veber, care este intotdeauna de actualitate si care se adapteaza la orice societate.

Este o tragi-comedie. Este descrisa perfect societatea in care traim si este foarte bine definita tipologia  omului superficial care pune etichete tot timpul.

Urmatorul dineu se va tine la TNB, 10 iunie, ora 20.00. La desert veti fi serviti cu o lectie de viata, tratata cu rafinament si subtilitate frantuzeasca.


‘killing time’ in premiera la tiff 2012

killing time in premiera la tiff 2012

Cand am scris despre acest blog ca este despre pasiune, despre frumos si despre teatru, nu am mintit cu nimic.

Din pasiune scriu acum, despre ultimul film a lui Florin Piersic Jr., ‘Killing Time’.

L-am vazut in ianuarie. Mi-au dat lacrimile. De emotie si de bucurie, in acelasi timp si mai ales de ce mi-a transmis filmul lui.

In zilele de 6 si 8 iunie, clujenii vor fi primii care se vor bucura de vizionarea lui, inainte de lansare.

Eu l-as mai vedea. O data si inca o data si inca o data. Si stiu de pe-acum, ca de fiecare data voi avea aceeasi emotie in suflet.

Pentru ca asa face filmele Florin Piersic Jr. Odata ce le-ai vazut, ajung la inima ta si raman acolo pentru mult timp.


3 in 1

Trei femei inalte.

Se stinge lumina. Se trage cortina pe care scrie ‘Unteatru’, se trage iar cortina, si iar, si iar. Intuneric bezna. Publicul aplauda. Si aplauda si aplauda! Nimic. Apare cortina pe care scrie ‘Unteatru’. Si e liniste.

Acesta este finalul piesei ‘Trei femei inalte’. Acesta este si inceputul. Diferenta e ca publicul nu aplauda si ca pe fundal se aude o muzica. Si e intuneric bezna, evident.

Piesa ‘Trei femei inalte’ are acelasi autor ca si ‘Cui i-e frica de Virginia Woolf’. In opinia mea, are si aceeasi muzica, poate un pic remixata. Sau fara cuvinte. Sau intr-un fel, oricum, e aceeasi. La inceput.

Am stat si m-am gandit la semnificatia titlului ‘Trei femei inalte’. Intr-adevar, undeva spre final, fetele pardon, femeile acelea chiar fac o afirmatie de genul ca sunt inalte si de aceea erau manechine la magazinul de haine din oras.

Vazand deja o piesa dupa textul lui Edward Albee, m-am gandit inca de la inceput ca nu din cauza asta se numeste asa. Este o piesa in care se tipa mult, se iau niste acute…acute si ca fetele – personaje din piesa au aspiratii inalte.

De fapt, nu am obiceiul sa povestesc o piesa de teatru, dar despre asta e musai sa scriu. Piesa are un singur pesonaj. O femeie. Inalta. Si timp de o ora si patruzeci de minute, iti prezinta evolutia acesteia, o multiplica in trei, ca sa poata sublinia mai bine conflictul dintre generatii si sa poata creiona societatate in diversele ei momente.

O poveste despre tinerete, care de data asta, nu este fara batranete, singuratate  si batranete. Aspiratii si senilitate. Iubire si asteptari. Si Sofia Vicovenca pe final de piesa. Si o distributie nemaipomenita.


ileana cosânzeana

24 mai, o zi deosebita pentru moda romaneasca.

Intr-o locatie frumoasa (Aurrum Palace), a avut loc lansarea primei colectii de haine, inspirata din folclorul romanesc, a creatoarei Valentina Vidrascu.

Demonstratia Valentinei Vidrascu – cel mai bun designer roman din Republica Moldova – incepe si pune accentul pe radacinile estetice ancestrale: portul pouplar, in general, si mai ales ia – la blouse roumaine dupa Matisee si mai apoi Yves Saint Laurent. Totul se transforma intr-un autentic etnic de lux – acel lux al lucrului exclusiv manual, al esteticii pure, al materialelor naturale si al simbolismului major.

Pot afirma ca exista o moda romaneasca de lux ancorata in trecutul profund si propulsata intr-un viitor plin de valori autentice. Obtinem, astfel, un etnic de lux cu accente futuristice, pur, sincer si direct.

Prin toate acestea, Valentina Vidrascu intra intr-o galerie selecta de designeri autohtoni care au fost invitati sa prezinte, sau o vor face, in evenimentul luxului constituit prin Soiree de la monde.

Dar prin ce a fost asa deosebita colectia Valentinei ? Prin atentia la detalii, culori, materiale, imbinari de materiale si mai ales prin suflet. O mare parte din sufletului ei, l-am descoperit pe parcursul intregii prezentari.

http://www.alexandrapasca.ro


copii mici, cu talent mare

GENA: Miza, şi-a luat tata pălărie… Uite ce bine-i vine…
 MIZA: (privind): Hm!… Nu e urâtă… Cam demodată… Dar, în sfârşit, tot are fason de pălărie… Cât ai dat pe ea?
 SPIRACHE: (uitându-se complice la Gena): Două sute de lei… Am găsit o ocazie…Altminteri n-o luam fără patru sute…
 MIZA: Ce ocazie?… Cu banii ăştia puteai s-o iei nouă… Nu face nici o sută de lei… Te-a păcălit… Şi-a bătut joc de dumneata. De la cine ai luat-o?
 SPIRACHE: (nu ştie ce să mai zică) De la Măgeanu…
 MIZA: Păi sigur. Dacă te duci să iei de la Măgeanu… Singurul pălărier bun e Stănciulescu…

Sigur ati auzit replicile acestea din Titanic Vals, rostite de mai multi actori. Multi si foarte buni. Acum doua seri, le-am auzit rostite de niste copii, pe o scena a unui teatru important din Bucuresti, Nottara.

Prospetimea cu care rosteau replicile, jocul micutilor protagonisti, au deconectat peste trei sute de persoane. Fara emotii, fara balbe.

Ceea ce mi-a placut foarte tare, fiind un spectacol de absolvire al unui curs de actorie, a fost faptul ca micutii au interpretat pe rand cateva dintre roluri: pe Gema au jucat-o trei fetite, pe Miza, patru fetite, acest lucru demonstrand inca o data talentul cu care sunt inzestrati acesti copii.

Au avut niste toalete absolut superbe, au respectat intocmai scriptul si au obtinut la final, o multime de flori si apaluze.

De remarcat prestatia copiilor in rolul bunicii, mamei si a lui Spirache. Este dificil sa interpretezi un om batran, la o varsta atat de frageda si fara o experienta actoriceasca mare.

Felicitari copiilor si coordonatorului (actrita Daniela Minoiu) pentru momentele frumoase si Teatrului Nottara pentru sustinerea viitoarei generatii de actori.

Dragi parinti, sa fiti mandri ca aveti copii atat de talentati. Felicitari voua ca ni-i imprumutati si noua din cand in cand, fie doar si pentru un spectacol de teatru.


%d blogeri au apreciat asta: