Monthly Archives: Februarie 2012

mit

Ce este un mit?

MIT, mituri, conform dex, substantiv neutru = poveste fabuloasa care cuprinde credintele popoarelor (antice) despre originea universului si a fenomenelor naturii despre zei si eroi legendari, etc…

Si mai scriau ei acolo si altele. Origini, alea-alea.

Sa revenim. La mit. Dati exemplu de un mit. Dar un mit dintr-asta mai din zielele noastre. Pana va ganditi, eu va povestesc despre o piesa pe care am vazut-o aseara (28 februarie) la ArCub.

‘Vitelul de aur’ se numeste. Nu, nu o sa intreb acum ce-i ala un vitel de aur.

Recunosc ca nu stiam mare lucru despre piesa. Auzisem de ea, stiam ca a aparut cartea impreuna cu un ziar candva anul trecut si cam atat. Asta a fost prima data cand mi s-a spus sa merg sa vad piesa.

‘Cine joaca si cine a pus-o in scena?’ am intrebat-o pe prietena mea.

‘Dan Radulescu, Smaranda Caragea si mai multi pe care i-ai mai vazut si e regizata de Eugen Gyemant. Ceea ce este foarte misto la piesa asta este ca echipa este foarte tanara si talentata. Incepand cu actorii, continuand cu regizorul si nu in ultimul rand cu scenografii.’

‘Superb’, am zis si m-am decis sa o vad.

Textul apartine unor scriitori rusi. Celebri Ilf si Petrov. Nu am citit eu prea multa literatura rusa si nu sunt innebunita dupa ea, dar la piesa asta am ras mult. Este haioasa. Textul este haios. Este povestea unui escroc. De fapt, este povestea a trei escroci care dorind sa scape de construirea socialismului se decid sa stranga un million de ruble si sa plece la Rio de Janeiro.

De fapt, este povestea pe care o traim si noi in zilele noastre. Fiecare dintre noi viseaza la ceva mai bun si incearca sa obtina acel ceva prin puteri proprii. Daca suntem sau nu escroci asta stie fiecare.

Strainatatea este un MIT. La fel ca si viata de apoi. Cei ce ajung acolo, nu se mai intorc niciodata!

Anunțuri

toxic

Oops!…i did it again.

Nu am facut nimic rau. Doar am mers din nou la zaruri. La ‘zaruri si carti’. La Teatrul Metropolis.

Si de o saptamana de cand am auzit ca se joaca, am zis ca stau cuminte acasa, sau la birou si nu merg. Dar nu se poate. E ceva magic acolo. Stiu ca prea mult teatru poate fi toxic. DAR asa s-a intamplat. Cum e sa te sune una dintre cele mai bune prietene si sa te intrebe: ‘mergi cu mine la zaruri?’ Si cum ar fi fost sa zic: ‘nu’.

Asadar am fost la zaruri. A cata oara? Dar cine le mai tine socoteala? De ce am vazut de atatea ori? Pentru ca niciodata nu e la fel. Este altfel si lucrul asta nu te poate tine departe. Cum am zis, este ceva magic acolo. Desi sunt doar doi actori, acestia reusesc sa te faca sa vezi realitatea in care traiesti. Pentru o ora si un pic, iti dai seama de realitatea cruda in care toti traim. Nu te poarta pe tarmauri necunoscute. Nu e fictiune. Este doar viata de zi cu zi.

Cand ziceati ca e urmatorul spectacol? Ca nu am reusit sa memorez textul!


zazuza

Nu, nu este scris la misto. Asa isi zice ea: Zazuza. Asa se cheama si blogul ei culinar. Nu o sa-i dezvalui identitatea, dar o sa dau din casa. Asa putin.

Ea este cealalta prietena despre care vreau sa scriu. Am cunoscut-o in primul an de master la SNSPA. Pfaaai da’ ce fuckultate ne-am ales noi doua sa facem masterul. Si nici macar nu era la vedere. Era online.

Si asa ne-am imprietenit. Online. De la temele cretine pe care aveam sa le facem din doua in doua saptamani, proiecte si alte comentarii zilnice. Incepand de-atunci si acum impartasim experientele zilnice, suntem una langa alta atunci cand e nevoie (cu sufletul daca altfel nu se poate), radem, glumim si ne facem vietile mai frumoase.

Zazuza este prahoveanca de-a  mea. Este frumoasa, distinsa si foarte desteapta. Acum se pregateste sa-si  termine  doctoratul. Pleaca la o multime de conferinte internationale, a vazut (cred) toata lumea, este o doamna deosebita, sotia perfecta si prietena pe care doresti  sa o ai langa tine toata viata .

Si pentru ca distanta nu ne permite sa ne vedem, ea locuind in Austria, iar eu aici in Romania si pentru ca timpul este nedrept si se scurteaza si mai mult atunci cand vine ea in tara, stam toaaata ziulica pe mess, facebook si mai nou pe blog. Ei, hai, am glumit. Nu chiar toaaaata ziulica dar toata ziulica, cu siguranta, da. Ma rog, aproape (daca nu cumva este plecata in vreun colt al lumii unde n-are net).

V-am spus? Pregatim niste poze. Adica ne pregatim sa facem niste poze impreuna. Ni le face Alexandra. Daaa, ea. Alexandra , cea despre care am scris deja.

Si mai trebuie sa spun ceva. E musai:  gateste excelent. A a a, nu am gustat mancarurile ei, dar gasesti niste retete absolute superbe pe: http://gulaschsuppe.wordpress.com/.


arta de a nu face nimic

Sa nu faci nimic este o arta. Adica statul degeaba a fost ridicat la rang de arta.

‘Cum asa? ma intreaba un prieten.

‘Simplu, zic. E cel mai greu sa stai degeaba. Si daca tu reusesti sa nu faci nimic o zi intreaga, doua zile, trei zile atunci ai dreptul sa ma contrazici.’

‘Nu inteleg. Cum sa stai degeaba? Asa pur si simplu?’

Sa luam drept exemplu o zi oarecare. Adica nu e o zi oarecare, pentru ca ea este continuarea altei zile. Adica a unei nopti. Ma trezesc brusc. Suna telefonul. Ma ridic, il iau ma uit: wtf? La oara asta? Ii iau sonorul si ma culc la loc. Adica ma intorc pe o parte. Brusc ma gandesc cat e ceasul. Ma intorc pe cealalta parte, iau telefonul care intre timp terminase de sunat, ma uit: 10. Ma intorc la somnul meu. Dorm. Ma trezesc, ora 1. Sar din pat cu gandul la cafea. Nu ca as avea vreo treaba. Imi pun ibricul pentru cafea, ma duc la baie. Ma uit in oglinda. Zambesc. Imi place cum arat dimineata. Ma rog, dupa ce ma trezesc. Cred ca sunt printre putinele persoane care fac afirmatia asta. Mai zambesc o data. Ma grabesc la cafeaua mea. Imi deschid laptopul. Facebook-ul. Ma uit. Nimic important. Adica nimeni nu scrie nimic…or dormi? E ora somnului de dupa-amiaza’ ma gandesc. Mail. Nimic. Stiri. Citesc pe diagonala, nimic interesant. Iau telefonul, incep si sun niste prieteni. Nu raspunde nimeni. Il sun pe prietenul meu. Nici el nu raspunde. Sunt putin nedumerita. Ce sa fac? Nu pot sa stau asa degeaba. Gata, stiu. Televizorul. Ma uit la televizor. Intr-adevar ma uit la el si e plin de praf. Pfff, oare sa ma apuc sa fac curat? Nu. Deschid televizorul. Nu l-am mai deschis de ceva timp. Iau la rand toate canalele cu filme…nimic. le vazusem pe toate. Ma uit la ceas: 3. Facebook: nimic. Adica se mai imprieteneste el cu ea sau ea cu el. In rest, mai nimic. Mail: nimic important. Suna telefonul. Gata, zic. M-am scos. Trebuie sa fie cineva care sa vrea sa iesim undeva, la plimbare, la mall sau la film. La teatru poate mai pe seara. O prietena buna de-a mea, care evident este la job. Ne conversam, cica ne vedem, dar nu azi, inchid si deschid Facebook-ul din nou. Nimic, of course. Am un blog favorit, intru si gasesc o reteta de mancare foarte misto. Gata, stiu, gatesc ceva. Intru pe mess intre timp, la fel: nimic. Nu e nimeni. Adica sunt mai multi, dar nu am chef sa vorbesc cu ei. Pun niste rufe la spalat. Oricum, se spala singure si sunt aproape uscate cand le scot, deci nu ma solicita in niciun fel. As manca ceva. Dar ce? Ma bag cu totul in frigider si incep sa caut. Nu mi-e pofta de nimic. Intru iar pe Facebook, mail, mess, la fel. Nimic important. Scriu un mesaj pe privat, nu primesc niciun raspuns (barbatilor nu le place atunci cand te iei de ei), imi pun muzica. Radio Paradise. Prea trist azi. Incerc Youtube. Caut niste piese care imi plac, fac niste vocalize, ma bag iar in frigider. E deja 5. Ma gandesc ce sa fac mai pe seara. Nu pot sa stau toata ziua in casa. Caut in geanta un pachet cu tigari. Da, mai fumez si ziua, nu numai seara. De plictiseala de data asta. Seara fumez de placere. Fumez, nu simt decat un gust naspa, sting tigara, beau niste apa minerala, ma rog aproape plata dar n-are importanta. Ce sa fac totusi, ca trebuie sa fac ceva. Dar mi-am propus sa nu fac nimic. Suna telefonul, ma uit: prietenul meu. Avem o conversatie banala despre ce vrea el sa manance si ce filme vrea sa vada, iar eu ca am chef sa lenevesc. Inchidem, iar sunt in pauza de idei. As iesi pe-afara. Ies pe balconul din bucatarie, praf si-acolo. Ma uit vad soare, masini si niste oameni. Grabiti. Oare unde s-or grabi asa? ma intreb si intru la loc in casa. Creierul meu este in cautarea unui raspuns pe care evident nu-l primesc. De unde sa stie el unde se grabesc toti oamenii aia? Gata stiu. Imi dau drumul la apa in cada, o las sa se umple, imi iau o carte si citesc. In cada. Timp de vreo ora. Poate imi vine vreo idee. Termin si cu cartea si cu baia, nimic. Fara nicio idee. Doar uda. Nu mai am chef nici sa mananc, ma bag din nou in pat. Adrom. Sau cel putin asa cred’.

Ma trezesc brusc. Afara e lumina si putin soare. Ma ridic, imi caut telefonul. Il iau si ma uit: 7.30 dimineata. Stau putin, ma dezmeticesc, ma duc la baie, ma uit in oglinda si zambesc. Imi place cum arat dimineata cand ma trezesc. Zambesc iar si imi amintesc ca am avut un vis ciudat. Nu mi-l amintesc in intregime dar se facea ca vorbeam cu un prieten despre cum e sa nu faci nimic o zi intreaga. ‚oare cum o fi?’ ma intreb. Zambesc iar si imi amintesc ca azi este sambata si ca nu ar fi trebuit sa ma trezesc asa devreme. Merg in bucatarie si imi pregatesc ibricul pentru o cafea. Deschid laptopul. Se anunta o zi frumoasa.


azi, alexandra

alex este una dintre my special ladies, despre care vreau sa scriu.

Acestea sunt tinere, frumoase si talentate. Si mai mult, imi sunt prietene foarte bune.

De data asta nu vorbesc de carti. Vorbesc de fete deosebite care au intrat in viata mea si mi-au facut-o mai frumoasa.

Pe blogroll le gasiti link-urile. Va invit sa le vedeti. Veti vedea de ce sunt asa deosebite.

Alexandra este unul dintre cei mai buni fotografi de la noi.

Dragostea ei pentru frumos a descoperit-o de mica. Provine dintr-un mediu artistic. Asa cum spune si ea despre EA: ‘noi nu putem lua cu noi lucruri materiale. Ceea ce luam cu noi sunt amintirile, clipele minunate traite in aceasta viata. Ce mod exista de a pastra in mintea noastra aceste amintiri decat fotografia? Trebuie sa traiesti momentul si sa imortalizezi clipa’.

tu te-ai decis ce amintiri vrei sa pastrezi?


%d blogeri au apreciat asta: